19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialÎncă două zile cu ploaie în toată ţara

Încă două zile cu ploaie în toată ţara

 

Nu uitaţi umbrelele acasă. Urmează două zile cu ploaie. În toată ţara. Şi în Bucureşti, informează Administraţia Naţională de Meteorologie, potrivit Mediafax.

În ziua de luni vremea se va menfline în general instabilæ. Cerul va avea înnoræri temporar accentuate øi vor fi averse, descærcæri electrice øi intensificæri de scurtæ duratæ ale vântului, la început în sudul flærii, apoi øi în celelalte regiuni, informeazæ Administraflia Naflionalæ de Meteorologie.

Izolat cantitæflile de apæ pot depæøi 20 de litri pe metrul pătrat øi vor fi condiflii de grindinæ. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 øi 33 de grade, iar cele minime între 12 øi 23 de grade.

În ceea ce priveşte Bucureştiul, cerul va avea înnoræri temporare øi trecætor, în prima parte a zilei, vor fi averse slabe, posibil însoflite de descærcæri electrice. Vântul va sufla slab øi moderat. Temperatura maximæ se va situa în jurul valorii de 30 de grade, iar cea minimæ va fi de la 18 la 20 de grade.

Cât priveşte marţi, cerul va fi temporar noros øi, mai ales în timpul zilei, vor fi averse øi descærcæri electrice în jumætatea de est a flærii øi pe arii restrânse în rest. Izolat cantitæflile de apæ vor fi însemnate. Vântul va prezenta intensificæri susflinute la munte, pe litoral, dar, trecætor øi în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 øi 30 de grade, iar cele minime între 10 øi 20 grade, mai scæzute în depresiuni spre 6 grade.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă