Instructiv si nelinistitor modul in care a fost redata si comentata in presa aniversarea a 20 de ani de la caderea Zidului Berlinului, care a ajuns sa simbolizeze eliberarea tarilor din Centrul si Estul Europei de comunism, dincolo de evolutiile particulare dintr-o tara sau alta. Nu a existat aproape nici o analiza, editorial sau comentariu care sa nu sublinieze "dezamagirea" fata de democratie, libertate si capitalism a cetatenilor tarilor in cauza sau "nostalgia" acestora dupa vremurile comunismului. The Guardian, ziarul elitei progresiste britanice, a lansat intrebarea daca "anul 1989 a fost bun pentru umanitate" (la care un comentator a raspuns ca o asemenea afirmatie "este o tampenie servita oamenilor care nu gandesc"), sugerand in acest fel ca ar cam fi sosit timpul sa ne intrebam daca ceea ce s-a intamplat acum 20 de ani n-a fost cumva o greseala cumplita si n-ar fi fost poate mai bine ca lucrurile sa fi ramas cum erau.
Nu lipsesc comentatorii care sa ii deplanga pe estici pentru ca ar fi fost trasi pe sfoara atunci cand au schimbat "siguranta locurilor de munca", "educatia si serviciile medicale gratuite", "concediile platite" si toate celelalte binefaceri "solide" ale comunismului pentru promisiunile amagitoare si inselatoare ale "democratiei", "libertatii" si "capitalismului". Exista si la noi destui care incearca sa te convinga ca revolutia sau ce-o fi fost a fost degeaba, ca "nu s-a schimbat nimic" si ca, in general, "era mai bine inainte". Cel mai interesant fenomen este ca cei mai multi dintre ei nu sunt perdanti ai tranzitiei, varstnici nostalgici dupa privilegiile de odinioara sau care nu au reusit sa se adapteze la noua societate, ci tineri, care isi amintesc foarte putin sau nimic din perioada de dinainte de 1989, dar care sunt foarte grabiti sa rosteasca sentinte definitive si adjective grele in numele unei cunoasteri absolute si ezoterice la care ei au insa, cumva, acces.
Sa incerci sa ii convingi de absurditatea unor asemenea afirmatii este ca si cum ai incerca sa vorbesti cu un martian sau un socialist occidental: comunicarea este imposibila. Graitor pentru acest gen de reflectare nostalgic-dezamagita-condescendenta este decizia ziarului elitei progresiste, americane de aceasta data, New York Times, de a gazdui in paginile sale de opinii, chiar in ziua de 9 noiembrie, un articol cu titlul "20 de ani de colaps", semnat de Slavoj Zizek, filozof marxist sloven. Pe scurt, acesta vorbeste despre aceeasi "dezamagire inevitabila" produsa de capitalism in societatile est-europene si pretinde ca protestatarii din 1989 aspirau la "un socialism cu fata umana", o atitudine care astazi "merita o a doua sansa". Zizek sustine ca cei care, inselati de comunismul secolului 20 si dezamagiti de capitalismul secolului 21, se afla in cautarea dreptatii trebuie sa o ia de la zero, sa isi inventeze propriile ideologii, chiar cu riscul de fi denuntati ca "utopici periculosi".
Ce vrea sa spuna filozoful se gaseste in alte scrieri ale sale. Intr-una dintre ele, Zizek pretinde ca libertatea "formala" din societatile liberale capitaliste, pe care est-europenii cred cu naivitate ca au castigat-o in 1989, este o falsa libertate si ajunge la concluzia orwelliana ca "libertatea este sclavie". Pentru a ne elibera de sclavia libertatii capitaliste este nevoie, crede autorul nostru, de un nou 1917, adica de un nou moment revolutionar leninist. Zizek intelege prin asta un moment de gratie prin care un lider sau o elita revolutionara salvatoare, impreuna cu o populatie entuziasta si extatica, realizeaza o rasturnare totala si eroica a paradigmei politice si sociale indiferent de teroarea care o insoteste. Filozoful crede ca cea mai pura forma de revolutie leninista este regimul khmerilor rosii din Cambodgia, care in aproximativ cinci ani a exterminat doua milioane de oameni, un sfert din populatia tarii.
Intr-o forma soft, o revolutie leninista in care liderul mesianic si poporul vrajit actioneaza in afara structurilor birocratice ale statului are loc astazi sub numele de "community organizing for America"… In orice caz, faptul naucitor ramane: in ziua aniversarii a 20 de ani de la caderea comunismului, New York Times a publicat un autor care pledeaza deschis pentru o revolutie leninista de eliberare de capitalism.
Cum s-a ajuns aici? Raspunsul se gaseste, credem, in relativismul etic care a ajuns sa domine societatea occidentala in numele corectitudinii politice si al "diversitatii". Este relativismul care ii impiedica pe unii sa numeasca un terorist islamist ca Nidal Malik Hasan, asasinul de la Fort Hood, drept "terorist islamist", si ii face sa-l descrie drept victima unui soi de sindrom de stres pretraumatic. Este relativismul etic care ii face pe altii sa pledeze, in numele combaterii incalzirii globale, pentru controlul populatiei in Occident, nu si in India.
Este relativismul etic care pretinde ca dictatura chineza si autoritarismul venezuelean sunt "stiluri de viata alternative". Relativismul care pretinde ca in razboiul rece ambele tabere au fost egal vinovate, care glorifica teroarea comunista si cere o noua revolutie leninista. In fata acestei ofensive relativiste, raspunsul este claritatea morala. Afirmarea fara teama a valorilor libertatii, democratiei, proprietatii private si apararea virtutilor pietei libere. Claritatea morala pe care a avut-o Ronald Reagan atunci cand a numit Uniunea Sovietica drept ceea ce era – un "Imperiu al Raului" – si cand i-a cerut lui Gorbaciov, in fata Portii Brandenburg, sa darame Zidul. Claritatea morala pe care am avut-o in 1989.
