19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialÎnalta Curte a dispus arestarea senatorului Voicu

Înalta Curte a dispus arestarea senatorului Voicu

Magistratul Despina Mihai a judecat, marţi, timp de aproximativ patru ore, cererea DNA de arestare preventivă a senatorului Cătălin Voicu, cercetat pentru corupţie. Şedinţa s-a ţinut cu uşile închise, presa neavând acces în sală. Potrivit procedurii, Cătălin Voicu a fost audiat doar în faţa judecătorului. După terminarea şedinţei de judecată, senatorul a părăsit sediul Înaltei Curţi, spunând că aşteaptă decizia instanţei şi nu face nicio declaraţie înainte de aceasta.

Voicu, după decizia Înaltei Curţi: „Nu mă tem pentru că ştiu exact ce am făcut”

La o oră după ce instanţa s-a pronunţat, Voicu a plecat către Direcţia Cercetări Penale, declarând că nu are de ce să se teamă, pentru că este conştient de ceea ce a făcut: „Uitaţi-vă un pic la mine, credeţi că mă tem? Un om responsabil, un bărbat responsabil nu are de ce să se teamă. Nu mă tem pentru că ştiu exact ce am făcut”.

Senatorul a refuzat să comenteze decizia instanţei supreme, dar s-a referit totuşi şi cu această ocazie la dosarul său instrumentat de procurorii DNA, afirmând că acesta este bazat integral pe interceptări. „Interceptările sunt în interpretarea procurorilor regina probelor din acest dosar, la fel cum în anii „50 era denunţul”, a spus Voicu.

Întrebat ce a luat cu el pentru perioada de arest, Voicu a spus că a plecat de acasă cu strictul necesar. „Am luat la mine exact ce-mi luam în urmă cu 24 de ani când făceam şcoala militară de ofiţeri activi şi când plecat în câte o campanie. Obiecte de igienă, lenjerie intimă…”, a mai spus Voicu.

Întrebat dacă are la el vreo carte, Voicu a răspuns: „Ce carte? Acolo nu ai timp de citit. Acolo faci exerciţii fizice ca să te menţii în formă”.

În finalul declaraţiei, Voicu i-a rugat pe jurnaliştii adunaţi în faţa locuinţei sale din Cotroceni să-i menajeze familia care oricum trece prin momente grele.

Avocatul lui Voicu: Vom uza de toate căile de atac posibile, miercuri trimitem recursul la ICCJ

Unul dintre avocaţii care l-au apărat, marţi, la instanţa supremă pe Cătălin Voicu a declarat, după decizia de arestare preventivă a senatorului, că apărarea va face uz de toate căile de atac posibile şi miercuri va trimite la ICCJ recursul la hotărâre.
Avocatul Mihai Dinu a spus că recursul la decizia de arestare preventivă a lui Voicu va fi transmis instanţei supreme miercuri la prima oră. El a precizat că, din punct de vedere procedural, un astfel de recurs se declară în 24 de ore de la pronunţarea instanţei şi se judecă în trei zile de la înregistrare.
Apărătorul a susţinut că Voicu nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică, aşa cum susţin procurorii, şi că putea fi cercetat în libertate, având în vedere că acesta a avut o conduită bună începând cu 11 decembrie 2009, când a aflat că este cercetat.
„În opinia apărării, domnul Cătălin Voicu putea fi cercetat în stare de libertate. Nu există motive şi temeiuri juridice care să conducă la arestarea acestuia”, a mai spus avocatul Mihai Dinu.

Cătălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă. Procurorii îl suspectează că ar fi primit bani de la mai multe persoane pentru a obţine soluţionarea favorabilă în justiţie a unor dosare în care acestea erau implicate. Potrivit DNA, omul de afaceri Costel Căşuneanu i-ar fi dat senatorului 200.000 de euro, pentru a interveni la în justiţie. Căşuneanu a recunoscut că i-a dat bani senatorului, dar a spus că a fost vorba de un împrumut şi că îşi vrea banii înapoi. Un alt dosar în care ar fi intervenit Voicu este cel al Mariei Schutz, consilier judeţean PSD, al cărei dosar a fost amânat timp de doi ani şi jumătate.
Mai multe stenograme ale discuţiilor senatorului cu mai mulţi politicieni, publicate în ultimele zile de presă, arată că Voicu a intervenit şi în alte cazuri. Într-una dintre aceste discuţii, el se lăuda că a obţinut suspendări ale judecării unor dosare şi chiar achitări.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă