19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialIn SUA a crescut numarul grupurilor rasiste si anti Obama

In SUA a crescut numarul grupurilor rasiste si anti Obama

Numarul grupurilor care sustin ura rasiala sau fata de minoritati a crescut anul trecut in Statele Unite, sub efectul temerii de imigratia latino-americana, a alegerii lui Barack Obama si crizei economice.

Potrivit unui studiu citat de AFP, efectuat de Southern Poverty Law Center (SPLC), pe 926 de grupuri rasiste, xenofobe sau ostile minoritatilor erau active in Statele Unite in 2008, in crestere cu 4% fata de 2007 si cu 56% fata de 2000 (602 inregistrate), relateaza NewsIn.

"Perioadele dificile pentru economie ofera un teren propice celor care sustin ura fata de minoritati", a comentat Mark Potok, de la publicatia Intelligence Report.

Alegerea lui Obama, primul presedinte de culoare american, "a alimentat de asemenea rasistii extremisti, care vad in aceasta alegere un semn in plus al faptului ca tara lor este asediata de persoane de culoare", a explicat el.

Studiul reaminteste ca Obama a primit in timpul campaniei "cel mai mare numar de amenintari din istorie pentru un candidat la prezidentiale si mai multe persoane sustinatoare ale suprematiei albilor au fost arestate, dupa ce au amenintat cu asasinarea sau au fost acuzate ca intentionau sa faca acest lucru.

Incidente simbolice s-au produs in intreaga tara dupa alegerea lui Obama, fiind vorba mai ales de agresarea unor persoane sau arderea unor efigii ale presedintelui.

Printre grupurile deschis rasiste sau ostile minoritatilor, in SUA sunt mai ales neonazisti, nationalisti albi, skinheads, Ku Klux Klan-ul, separatisti de culoare care se opun lui Obama, grupuri homofobe sau antiimigranti sau cei care neaga realitatea Holocaustului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă