21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialÎn Rusia autorităţile şi mafia acţionează "mână în mână"

În Rusia autorităţile şi mafia acţionează „mână în mână”

Rusia este un stat mafiot virtual, unde partidele politice acţionează „mână în mână” cu oligarhii şi capii crimei organizate, estimează un procuror spaniol, citat într-o notă diplomatică americană, piratată de WikiLeaks.

Procurorul Jose Gonzalez, care anchetează de un deceniu crima organizată rusă, consideră că „nu se pot diferenţia activităţile guvernului (rus) şi cele ale grupurilor de crimă organizată”, se arată într-o notă diplomatică trimisă în februarie 2010 de ambasada americană din Madrid. Procurorul spaniol s-a declarat de acord cu opozantul rus, Alexandre Litvinenko, asasinat la Londra în noiembrie 2006, potrivit căruia, otrăvirea lui cu polonium 210, material puternic radioactiv, a fost acţiunea organelor de securitate ale Rusiei, „proprietari ai crimei organizate”. Procurorul Gonzalez preciza că „unele partide politice în Rusia acţionează mână în mână cu crima organizată” şi există „legături dovedite între partidele politice ruse, crima organizată şi traficul de arme”. Autorităţile ruse se folosesc de mafie pentru a realiza operaţiuni pe care „nu le poate efectua direct ca guvern”, cum ar fi livrarea de arme kurzilor pentru a destabiliza Turcia. Gonzales era convins că responsabilii serviciilor secrete ruse erau în spatele deturnării cargoului Arctic Sea, suspectat că transportă arme pentru Iran în 2009.

Asasinarea lui Litvinenko şi FSB

Unul dintre cei mai buni diplomaţi ai SUA îşi exprima, într-una din notele diplomatice publicate de WikiLeaks, suspiciunea ca Vladimir Putin să fi avut probabil cunoştinţă prealabilă de complotul privind asasinarea disidentului rus, Alexandre Litvinenko la Londra. „Dacă elemente necontrolabile din serviciile de securitate ar fi putut acţiona (…) fără ca Putin să fie informat”, ştiind „ataşamentul faţă de detalii” al premierului rus. Şi mai ales, dacă „aceste elemente ar fi putut funcţiona în Marea Britanie fără cunoştinţa lui Putin”. Alte note ale ambasadei SUA arată că Statele Unite credeau că este „ improbabil” că Rusia va extrăda vreodată principalul suspect în asasinarea lui Litvinenko, Andrei Lugovoi, pentru că „se bucură de protecţia personală a lui Putin”.

Alte note provenind de la consulatul american din Hamburg dezvăluie că Dmitri Kovtun, ex-agent KGB reorientat spre afaceri, a fost cu Lugovoi când l-a întâlnit pe Litvinenko la Londra şi a lăsat urme de contaminare radioactivă în Germania, unde fusese arestat. Poliţia germană a dorit să testeze avionul Aeroflot, cu care zburase din Rusia în Germania, pentru a depista urme de polonium dar „în ultimul moment, Aeroflot a schimbat avionul”.

Miliardele secrete ale lui Putin

Documentele dezvăluite de WikiLeaks se referă şi la presupuse miliarde secrete ale actualului premier rus, Vladimir Putin. Notele diplomatice fac legătura între averea lui Putin şi o firmă din domeniul petrolului, cu sediul în Elveţia, numită Gunvor. John Beyrle declara că există legături strânse între firmă şi guvernul rus şi preciza că „proprietarul secret şi-a mărit participarea pentru a-l include pe premierul Vladimir Putin”. Acesta din urmă a fost deja confruntat cu amploarea şi sursele averii sale, estimată la 25 miliarde de lire sterline. Criticii săi susţin că este cel mai bogat om din Europa. Gunvor a dezminţit eventuale legături cu Putin care, la rândul său, a negat că ar deţine o imensă avere secretă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă