Într-un interviu realizat de Digi24, emisiunea Pasaport Diplomatic, Valeri Kuzmin, ambasadorul rus la București, a anunțat că se lucrează la restabilirea relațiilor România-Rusia în mai multe domenii.
Chiar dacă Uniunea Europeană a impus sancțiuni Rusiei, considerate ilegale de către Kremlin, relațiile economice nu trebuie să sufere. Conform declarațiilor lui Valeri Kuzmin, un grup de 90 de persoane, care reprezintă 40 de companii româneşti, urmează să meargă la Moscova pentru a participa la forumul economic. Consilierul pentru economie a adunat date şi prezentările companiilor, acestea fiind trimise Camerei de Comerţ din Rusia. Implicate sunt camerele de comerţ din Moscova, Sankt Petersburg şi camera de comerţ din zona Uralilor Centrali. „Sancționarea Rusiei de către Uniunea Europeană o considerăm ilegală, pentru că sancţiunile nu sunt autorizate de Consiliul de Securitate al ONU, singurul organ legislativ conform cu legile internaţionale care are astfel de puteri. Cu toate acestea, am menţionat că afacerile vest-europene lucrează fără probleme în Rusia. Şi până la urmă sancţiunile nu sunt cuprinzătoare, includ personalităţi, anumite corporaţii şi anumite sectoare selective”, a declarant Kuzmin.
Alte relații aflate în desfășurare implică o cooperare în domeniile cultural, mass-media, sport şi turism, un protocol pentru educaţie şi cercetare, şi un memorandum pentru granturi, cuprinse în trei documente care acum sunt expirate şi trebuie resemnate „Aceste protocoale sunt în stadiul coordonărilor între agenţii, unele din România, unele din Rusia”, a spus ambasadorul rus. Cât despre influența Rusiei asupra proceselor electorale din Europa, de partea extremei-dreapta, ambasadorul a remarcat că „anumite ţări străine ar vrea să vadă, ca şef de stat, pe preşedintele Putin, nu propriii lor preşedinţi”, dar că numai cetățenii respective pot să spună care este „inflența” Rusiei asupra lor. „Probabil că doresc un președinte eficient”, a subliniat Kuzmin.