Cei care intrau mai demult in incinta cunoscutului Magazin Muzica, situat in Calea Victoriei 41, puteau admira, daca doreau, un vitraliu monumental (300 metri patrati), situat pe peretele din spate al magazinului. Lucrare de arta nefigurativa, ilustra intr-un mod special tema ritmului si era un posibil punct de atractie pentru vizitatori, alaturi de cele doua mozaicuri din interior. Folosim trecutul pentru ca, dupa renovarea totala pe care a suferit-o magazinul in aceasta vara, lucrarea pur si simplu a disparut de la locul ei traditional. La semnalarea autorului, am pornit pe urmele vitraliului disparut.
Lucrarea nu mai poate fi reconstituita
Domnul Liviu Tomoiaga, administrator si presedinte al societatii care gestioneaza magazinul, „Muzica 2001”, este cel care a coordonat, in toate aspectele, renovarea completa a cladirii, noua fata a magazinului Muzica, cum ar veni. Vitraliul a fost demontat cu grija, toate piesele se afla pastrate in buna stare, s-a acordat atentia pe care o cere o opera de arta, tocmai in vederea eventualei sale remontari, la un moment dat, cand lucrarile in interior vor fi definitivate, afirma dl Liviu Tomoiaga. Piesele pot fi oricand vizitate si fotografiate, ne-a asigurat dansul, ceea ce am si solicitat.
A doua zi, ne-am prezentat la Magazinul Muzica, dar nu singuri, ci insotiti de dl profesor Vladimir Setran, de la Universitatea Nationala de Arte, pentru a da verdictul despre starea lucrarii, in calitate de specialist si de cunoscator al operei initiale. Odata patrunsi intr-o magazie de la subsolul cladirii, surpriza: piesele din care era compusa lucrarea fiind de dimensiuni foarte mici, ele formau acum un paralelipiped compact, urias, de culoare verde, plus alte trei cutii aflate separat. Opinia dlui profesor a fost necrutatoare: lucrarea nu mai poate fi reconstituita, „ceea ce vedem nu este decat un morman de gunoi”. In opinia profesorului Setran, in momentul demontarii vitraliului, piesele trebuiau sa primeasca niste coordonate si sa fie marcate astfel, pentru a permite identificarea lor ulterioara. Altfel, „nici Oroveanu insusi, daca se intoarce, n-ar mai sti ce sa faca cu ele”, sustine profesorul.
S-a aflat tarziu cine este autorul lucrarii
Discutia cu dl Marian Ardelean, contabilul societatii, aduce elemente noi. Demontarea lucrarii era strict necesara, afirma el, in contextul reconditionarii totale a incintei. De-abia mentinerea vitraliului in timpul operatiunii l-ar fi distrus la propriu. Materialul cu care erau prinse intre ele bucatile de sticla era deja friabil, sfaramicios pe mare parte dintre imbinari, in asa fel incat, la mase de aer mai puternice, vitraliul flamba ingrozitor. De-aceea, piesele au fost scoase din cadrul metalic care delimita lucrarea si conservate, in ideea remontarii lor ulterioare. „Am aici numeroase plangeri ale celor care aveau standuri in apropiere si care considerau ca muncesc intr-un loc foarte riscant”, ne aduce la cunostinta dl Ardelean. Faptul ca lucrarea a rezistat la cutremurele de pana acum si la socurile pe care le-a suferit nu inseamna ca in viitorul apropiat nu ar fi putut ceda. „Daca opera de arta a dlui Oroveanu s-ar fi prabusit si ar fi omorat cinci oameni, cine ar fi fost socotit vinovat? Noi, fiindca nu am demontat-o la timp”, argumenteaza contabilul societatii.
La randul sau si compozitor, dl Marian Ardelean spune ca intelege bine ce inseamna opera de arta si dreptul de autor. „Nici mie nu mi-ar conveni ca o piesa sa-mi fie cantata de la coada la cap sau intr-o succesiune haotica!” Astfel ca mai intai s-au incercat identificarea si contactarea autorului. Lucrarea nu era semnata niciunde, nici un document aflat la dispozitia societatii nu-l mentiona pe autor. Tarziu s-a aflat ca autorul este Ion Oroveanu si ca acesta nu mai locuieste de mult in tara. Numeroasele solicitari facute la Uniunea Artistilor Plastici, pentru ca cineva sa expertizeze lucrarea si sa aiba un cuvant din domeniu, nu au primit nici un rezultat, sustine reprezentantul societatii „Muzica 2001”. Dl profesor Setran, adus de noi, este primul specialist care a calcat pragul magazinului Muzica, desi ei afirma ca au solicitat unul (cele doua mozaicuri, pe care ar dori sa le puna cat mai bine in valoare, prezinta la randul lor o oarecare deteriorare, asa ca este strict necesara si aici interventia cuiva de specialitate). Fiindca in meseriile mai putin liberale timpul preseaza mai tare si graficul executiei renovarii trebuia respectat, s-a trecut la demontarea piesa cu piesa a vitraliului.
Cele doua Uniuni
Sefa cancelariei d-lui Zamfir Dumitrescu, presedintele UAP, ne spune ca nu stie absolut nimic despre vitraliu si nici despre o solicitare a cuiva in acest sens. Conform tipicului, oricarui apel telefonic i se indica procedura ferma: cerere scrisa, careia i se da numar de inregistrare, iar UAP-ul este obligat sa-i dea curs. Daca acest numar de inregistrare nu exista, solicitarea celor de la Muzica nu poate fi dovedita. Dl Ion Oroveanu este membru al Uniunii Artistilor Plastici si aceasta trebuie sa-i apere interesele. Dna Dumitriu este foarte mirata ca artistul nu s-a adresat de la inceput Uniunii si trebuie sa afle ce s-a intamplat de la „Romania libera”. Incheie, promitand ca o sa se intereseze de caz, fiindca priveste Uniunea foarte direct.
Fiind, in momentul demontarii, proprietara operei de arta in discutie, Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor ar trebui sa aiba un cuvant greu de spus. In discutiile pe care le-am avut cu dl presedinte Viorel Cosma si cu dl Eugen Rotaru, cel care se ocupa de magazinul Muzica din partea Uniunii, acestia au fost si mai fermi si transanti decat executantii: „lucrarea nu mai putea fi considerata de mult opera de arta”, din cauza gradului de uzura la care ajunsese, considera dl presedinte; „Oroveanu ar trebui sa returneze banii multi pe care i-a primit pentru acest perete, daca vrea sa fie acum proprietarul lui; piesele pastrate cu grija il asteapta pentru a le folosi cum doreste dansul” – Eugen Rotaru e si mai transant.
„Am fost asasinat!”
Autorul lucrarii este artistul plastic si arhitectul Ion Oroveanu. In perioada anilor '60, el executa „conceptualizarea spatiului cultural” Muzica, interiorul actualului magazin. Lucrarea este realizata din initiativa Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor, condusa, la acea vreme, de regretatul compozitor Ion Dumitrescu. Si in prezent cladirea este proprietatea Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor. In acest context, artistul creeaza vitre-ul (mai exact, conform definitiei de dictionar) de 300 de metri patrati, dedicat temei „ritmului” si inspirat din muzica lui Enescu si Lipatti, de fapt un zid fals, din caramizi de sticla colorata, care masca locul de acces la calorifere.
In anul 1970 insa, Ion Oroveanu paraseste Romania si se stabileste in Franta, la Paris. Lucrarea nu prea le placuse culturnicilor vremii, fiind prea putin figurativa si prea de avangarda pentru gustul lor. Dupa acea data, numele artistului este evitat pe cat posibil, in ciuda realizarilor sale marcante din strainatate, iar peste vitraliul din Muzica se astern uitarea si dezinteresul noilor diriguitori ai „uniunilor de creatie”. Nici o mentiune nu-l indica in 2006, la inceperea lucrarilor de reparatii, pe Ion Oroveanu ca autor al vitre-ului.
Vehementa artistului, acum in varsta de 80 de ani, aflat pentru scurta vreme in tara, este de inteles. Alertat de prieteni, el considera lucrarea definitiv distrusa si de nerecuperat. „Acum doua zile, cand am aflat vestea, m-am simtit pur si simplu asasinat. Este cel mai rau lucru care mi s-a intamplat in intreaga viata”, ne-a marturisit Ion Oroveanu, aflat sub imperiul puternicei emotii. Artistul trebuind sa se intoarca la Paris, am preluat noi investigarea sortii vitraliului in cauza.
