» De la 1 mai si apoi in lunile iulie-august, David Esrig sustine un atelier pentru regizori, in cadrul Festivalului Shakespeare, si unul pentru actori, la Sfantu Gheorghe.
» David Esrig conduce la Burghausen/Salzach, in Germania, Academia Athanor, care pregateste anual 40 de actori si regizori de teatru si film.
» Atelierele din Romania au demarat in urma cu doi ani si sunt organizate impreuna cu UNITER. Ele au mai avut loc la Sibiu si la Teatrul Metropolis din Bucuresti.
» De ce ati revenit in Romania?
Prezenta mea e legata de niste invitatii foarte inimoase ca sa continui ceea ce am numit – si asta fac de-o viata – "in cautarea teatrului existential".
» Si nu l-ati gasit?
Asta e greu de spus. Cred ca ceva am gasit, dar ramane numai intre noi (rade). As vrea sa fac insa niste pasi alaturi de alti oameni. Teatrul existential il gasesti mereu si el se retrage. E ca un argint viu sau ca un soi de Matriosca ruseasca.
» Dar tot exista o ultima papusa.
Nu stiu daca nu se desface si aia. Am incercat si n-am reusit. Ce vreau sa spun este ca e o chestie extrem de complexa. stiu ca ceea ce fac e numai o incercare de a descoperi constient lucruri care scurteaza drumul spre inconstient. si acum am fost invitat, dupa niste exercitii foarte interesante, anul trecut, sa continui pe alt plan, in cadrul Festivalului Shakespeare. Vin aici cativa oameni interesanti, m-as bucura sa fie si spectacolele interesante. Peter Brook e un om interesant. Bob Wilson e mai putin interesant, dar s-a facut interesant. Dar vine si Necrosius cu niste spectacole interesante. Ma bucur de un spectacol al lui Purcarete. Curios, m-au pocnit cu o chestie foarte interesanta: sa fac un atelier cu regizorii.
Asa ceva nu se face. Nu exista ateliere pentru regizori, numai pentru actori, pentru ca regizorii stiu sa spuna ceva actorilor. Despre ei insisi au dificultati. Pe cei 10 regizori romani ii aleg organizatorii. Voi lucra aspecte specifice shakespeariene. si asta e o mica provocare. Majoritatea oamenilor de litere din Romania nu stiu ca e o provocare. De pilda, corifeii suprarealismului – Artaud si altii – erau contra lui Shakespeare. Pentru ca ei l-au cunoscut asa cum il prezinta shakespeareologii. Vrei sa nu intelegi nimic din Shakespeare, citesti shakespeareologi. Atelierul va dura o saptamana in Craiova, una in Bucuresti. Intai analizez spectacolele care sunt in festival. Problema interesanta a avangardismului la Shakespeare, pe care nici Artaud n-a sesizat-o, desi a fost un actor extraordinar, un dement, a fost ca era un ocult. Tot mesajul lui Shakespeare e, de fapt, un mesaj de filosofie alchimica.
» Si cine si-a dat seama?
Eu. Dar nu cred ca sunt primul. Mai exista un filosof englez, Colin Still, care a sesizat asta, dar a pus-o in legatura cu un ocultism academic. Am descoperit la Shakespeare lucruri cutremuratoare. Am lucrat "Furtuna" doi ani, pe urma m-au interzis. E o piesa oculta de la un cap la celalalt. si totul e imbracat asa, soiul academic, si daca zgandaresti putin, se desfac izvoarele, tasnesc. Mi-am dat seama ca e oculta in timp ce o lucram. Am incercat – e o chestie simpla sa verifici –, am inceput sa inscenez sensul ocult. si toti care vedeau spuneau: "Mai, scena asta a devenit formidabila!", ei nestiind despre ce e vorba.
» Un fel de mesaj subliminal?
Exact. Toate sunt mesaje. La atelier le voi spune regizorilor aceste lucruri, dar contactul cu o gandire si o viziune oculte sunt pentru unii suportabil, pentru altii mai putin.
» Pe altii nu-i intereseaza
Poate ca se apara, de fapt. Eu nu fortez pe nimeni catre fericirea lui. Ce vreau sa fac la atelier e sa analizez spectacolele si pe urma sa lucram niste scene specifice shakespeariene, in care un anumit croi ocult e imbracat in niste haine foarte cotidiene. Asta e dementa, asta a fost senzational la Shakespeare. A bagat ocultul acolo unde e, in cotidian.
» Oricum publicul lui nu era format doar din elite.
Pai sigur ca da, iar oamenii aia simpli aveau tot felul de chestii in cap. Oamenii simpli au o fantezie mai salbatica decat cea dresata. Ca si copiii.
Sistem de imunizare extrem de puternic
» Ce ati mai facut in ultimul an?
Foarte multe. Intai ca am aceasta scoala mare in Germania, Athanor. Facem experiente foarte interesante pe tot soiul de texte. Avem 40 de profesori, 50 de studenti si 48 de discipline. Se studiaza patru ani, opt semestre. Nu stiu de ce s-a aliniat Romania la invatamantul de trei ani. E o greseala fundamentala. Athanor e o scoala foarte mare, de actorie si regie, si pentru teatru, si pentru film. Patru ani am negociat cu autoritatile bavareze. si acum suntem copii rasfatati ai autoritatilor pentru ca, intr-adevar, rezultatele sunt mai bune. Arta dramatica are aceeasi structura, numai formele de povestire difera. La noi se absolva cu 100-120 de spectacole jucate in timpul scolarizarii, ceea ce nu se intampla la alte scoli. Tinerii invata din scoala ca trebuie sa ramai la tine insuti, sa ramai un artist creator in timp ce joci. Pentru a simti presiunea a 500 de ochi iti trebuie un sistem de imunizare extraordinar de puternic.
» Ca un pilot in misiune.
Da, inconjurat de 500 de avioane inamice, sau despre care nu stii daca sunt inamice, ceea ce e si mai complicat. Esti intr-o aventura absoluta. Acum am cladit si un teatru acolo.
"Pe Gellu Naum l-am cunoscut la Puiu Perahim"
» Va ajuta statul?
Da, sigur. Mult. Dar ajutorul acesta l-am cucerit. Birocratia germana nu e caracterizata in primul rand prin generozitate, ci prin pingaleala, adica chitibusarie. Germana e o limba foarte frumoasa. Nu intamplator filosofia s-a dezvoltat in Germania. Totul e paradoxal. Gellu Naum era innebunit dupa Hegel, ca si mine.
» Ati fost prieten bun cu Gellu Naum
Domnu’ Gellu, cum ii spuneam la inceput, imi povestea ca suprarealistii, in pana de inspiratie, fugeau la Bibliothèque Nationale sa mai citeasca putin Hegel, ca sa-si repuna sensibilitatea in miscare. Intalnirea mea cu Gellu Naum a fost foarte interesanta si s-a petrecut in foarte scurte etape. Eu sunt un om deschis, dar nu sunt foarte abordabil. si nici Gellu. Era un arici. Pe urma, deodata, am inceput. Ramaneam nopti intregi – nevasta-mea, saraca, muncea toata ziua si dormea pe un pat, acolo –, si la casa lui Gellu si a Lyggiei Naum de pe Vasile Lascar, si la noi, in Piata Rosetti. Locuiam la doi pasi. Pe Gellu l-am cunoscut prin ‘61 la regretatul Puiu Perahim in casa. A fost atunci o discutie foarte aprinsa si, de fapt, eu l-am contrazis pe Gellu. Nu mai stiu despre ce discutam. Pe urma am venit pe jos de la Puiu Perahim si am descoperit ca suntem vecini. si tot certandu-ne, pe drum ne-am dat seama ca de fapt ne simpatizam. si, pe urma, Gellu spune deodata: "Ma, Dodicule, nu vrei sa treci pe la mine maine seara?". Eu nici nu stiam cine e Gellu Naum.
Puiu imi spusese: "Asculta, asculta, ca stie ce vorbeste", sau asa ceva. A doua zi cand ne-am vazut a fost foarte interesant. De fapt, am inceput o discutie cu Gellu, care mi-a spus: "Ma, pe mine nu ma intereseaza teatrul!". "De ce?" si a inceput sa-mi spuna. Zic: "Nici pe mine nu ma intereseaza teatrul asa cum il spui dumneata". "Esti sigur?" "Da, sunt sigur. Nu fac teatru pentru ce spui dumneata ca nu te intereseaza acolo." Ii vorbeam cu domnu’ Gellu, iar el imi spunea Dodi. Erau 20 de ani diferenta intre noi.
» La Academia Athanor aveti si o sectie de teatru multimedia
La sfarsitul anilor ‘80 am avut in Germania primul spectacol de teatru multimedia cu "Golem", in care juca Marinus Moraru. Marinus e un suprarealist innascut, unul dintre cele mai mari talente pe care le-am intalnit pe toate meridianele. El topeste orice experienta in aceeasi naivitate cu care s-a nascut. E o minune, un soi de mica minune a naturii. Deci multimedia e un prim pas, un pasaj. In curand se va dezvolta tehnica holografica. Ea poate de pe acum sa plaseze o imagine in spatiul liber, desi inca nu poate face o imagine foarte inalta. In curand vor fi actori holografici.
Problema e ca intr-adevar putem intra intr-o zona a poeticului desfasurat, in care toata lumea interioara a unui om poate fi pusa in scena. Teatrul actual pune in scena interiorul unui om doar prin indicii sau simptome. E ca un proces de indicii (asa e expresia in germana), care se bizuie nu pe marturii directe – nimeni n-a vazut scena unui omor –, ci pe urme, pe indicii. Sau cum sunt simptomele pentru medici. Ce stiu medicii despre ce se intampla in dumneata sau in mine? Dar spui: "Ma doare varful urechii, ma inteapa nu stiu unde, am ameteli". Astea sunt simptome, adica fenomene sesizabile pentru niste cauze nesesizabile, pe care trebuie sa le deduci. Noi facem un teatru de indicii, de simptome. Teatrul multimedia e o dezvoltare a teatrului care cred ca va deveni foarte interesanta. Cred ca vom intra intr-un teatru in care indiciile si simptomele pot deveni marturii, adica vom intra intr-o noua relatie cu adevarurile ascunse.
