19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialÎn amintirea deţinuţilor politici anticomunişti

În amintirea deţinuţilor politici anticomunişti

În fiecare an, pe data de 9 martie, membrii Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici comemorează victimele regimului comunist.  Dacă până acum, această zi nu avea nici o importanţă pentru senatorii, astăzi ei au aprobat un proiect de lege pentru a sărbătorii „Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti”, din perioada 1944-1989. 

Potrivit proiectului, în ziua de 9 martie autorităţile centrale şi locale vor organiza manifestări prilejuite de acest eveniment începând cu data de 1 septembrie 2011.

O zi sărbătorită de 20 de ani

Încă din 1990 Asociaţia Foştilor Deţinuţi Politici organizează manifestaţii în amintirea victimelor lagărelor şi închisorilor comuniste, dar singurii care par să îşi mai amintească de acest sacrificiu sunt cei care le-au împărtăşit soarta şi famiile lor.

 „Ne adunăm la monumentele ridicate în locurile unde atâţia oamenii au murit pentru patria lor, depunem coroane şi facem slujbe religioase. Să nu vă imaginaţi că oficialităţile vin la aceste manifestări, nici vorbă de aşa ceva. Nici măcar profesorii de istorie nu vin cu elevii pentru că noi nu mai ştim acum să ne educăm copii în iubire de patrie”, spune Octav Bjoza.

Decizia Senatului de a comemora foştii deţinuţi politici în data de 9 martie nu îl impresionează pe Bjoza care spune că  victimele regimului comunist nu au nevoie de recunoştinţa Senatului ” pentru că ăştia sunt preocupaţi să ne distrugă”.

„Am pierdut tot în aceea perioadă. De ce să mă bucur acum că foştii comunişti vin să recunoască această zi? Este bine, mă suprinde această decizie, dar mai bine ne dădeau medicamente gratuite pentru că ei ne mănâncă sănătatea”, spune el.

Preţul suferinţei

În  1958, bărbatul a fost arestat pentru crimă de uneltire împotriva ordinii sociale şi condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi confiscarea totală a averii. A trecut prin cele mai temute închisori şi lagăre de muncă ale regimului comunist precum cele de la Codlea, Văcăreşti şi Jilava.

Iar după mai bine de 50 de ani, Octav Bjoza spune că nu s-a simţit mai jignit decât acum, nici măcar atunci când era torturat de securitate. „Mi-au luat tot ce aveam mai frumos, cea mai frumoasă perioadă din viaţa unui om am lăsat-o acolo, în temniţă: tinereţea, studenţia, iubirea, libertatea, mi-au luat tot şi acum nu avem parte de nici un respect. Nimeni nu îşi mai aminteşte de suferinţa acestui neam, nu mai are nimeni interesul să cunoască adevărul.”

Fostul deţinut politici spune că liderii de acum, oamenii importanţi sunt cei care l-au trimis la moarte pe vremea comuniştilor şi singurul lor scop este să „le meargă lor bine”.

Legea 221, promulgată în 2009 le acordă dreptul foştilor deţinuţi politici să dea statul în judecată pentru a primii daune morale, dar Octav Bjoza spune că suma pe care poate fi obţinută a fost „limitată de Boc la nici măcar un salariu de nesimţit, 10.000 de euro, oare atât să fii valorat tinereţea mea?”.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă