Parisul și Londra au semnat marți un acord pentru lansarea proiectului unor viitoare rachete cu grupul european MBDA. Acest plan confirmă legătura strategică între Marea Britanie și Franța, în ciuda Brexitului, potrivit AFP.
Acordul, semnat la Londra în prezența lui Harriett Baldwin, ministrul britanic al achizițiilor din apărare, și a lui Laurent Collet-Billon, director general pentru armament (DGA), intervine în ajunul activării articolului 50 al Tratatului de la Lisabona care va declanșa oficial procesul de ieșire din Uniunea Europeană a Regatului Unit.
Finanțat în părți egale de Franța și Regatul Unit, programul Viitoarea rachetă anti-navă/Viitoarea rachetă de croazieră (FMAN/FMC — în franceză, n.red) "este un nou exemplu al colaborării în cadrul tratatului de la Lancaster House" (n.red — Acordurile franco-britanice de la Lancaster House, încheiate în anul 2010, prevăd crearea unei forțe expediționare comune franco-britanice cu efective de câteva mii de militari și punerea în comun a unor resurse productive în industria de apărare), arată un comunicat al ministerului britanic al Apărării.
Cu o valoare de 100 de milioane de euro, faza de concept a FMAN/FMC va fi împărțită în mod egal între cele două națiuni.
"Legătura noastră cu Franța este puternică și durabilă. Avem o lungă istorie de cooperare în materie de apărare și securitate cu aliatul nostru european", a declarat Harriett Baldwin.
"Regatul Unit este ferm angajat în securitatea Europei, după cum o arată și faptul că are bugetul apărării cel mai ridicat de pe continent, iar noi vom continua să cooperăm pe programele de apărare europene", a adăugat aceasta.
Londra și Parisul și-au exprimat mereu, după votul britanic în favoarea Brexitului, atașamentul pentru relația strategică franco-britanică și au dat asigurări că aceasta nu va fi afectată de ieșirea Regatului Unit din UE.
"Lansăm astăzi o nouă fază majoră a cooperării noastre bilaterale", a declarat la rândul său Laurent Collet-Billon.
MBDA este un joint-venture Airbus Group (37,5%), BAE Systems (37,5%) și Leonardo (ex-Finmeccanica, 25 %).