10.6 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialImprimeria Ardealul, retrocedări de milioane de euro

Imprimeria Ardealul, retrocedări de milioane de euro

Salvarea de la insolvență a Imprimeriei Ardealul din Cluj ar putea fi rezultatul unei decizii judecătorești prin intermediul căreia tipografia de stat a primit înapoi o serie de imobile foarte valoroase. Dacă rămâne definitivă decizia judecătorească prin care Imprimeria Ardealul își recuperează imobilele situate pe străile Tipografiei și Brassai, patrimoniul imprimeriei va depăși într-o manieră considerabilă datoriile sale, iar vânzarea sau gajarea unei mici părți a acestor imobile va duce la acoperirea întregului cuantum al datoriilor. Cum imprimeria clujeană a revenit, deja, pe profit operațional, încetarea procedurii de insolvență ar urma să fie o simplă formalitate de natură juridică.

Fosta secție Bimetal, restituită

Judecătorii de la Tribunalul Cluj au dispus retrocedarea mai multor imobile situate pe străzile Tipografiei şi Samuel Brassai din centrul orașului. Beneficiara deciziei de retrocedare este Imprimeria Ardealul, sucursala Companiei Naţionale a Imprimeriilor (CNI) Coresi.

Potrivit directorului Imprimeriei Ardealul, Mircia Giurgiu, imobilele restituite sunt, în egală măsură, spaţii industriale, comerciale şi de locuit. ”Pe Strada Tipografiei funcţiona, înainte de anul 1989, Secţia Bimetal a imprimeriei noastre. Acolo lucrau sute de oameni. Ne bucurăm de faptul că Justiţia a dispus restituirea acestor bunuri. Şi în primă instanţă, tot nouă ne-au dat dreptate judecătorii clujeni. Acum reprezentanţii Primăriei Cluj-Napoca mai au posibilitatea de a face recurs, însă noi credem că şi în acest caz vom obţine câştig de cauză”, a declarat directorul Imprimeriei Ardealul, Mircia Giurgiu, citat de ClujToday.ro. Mircia Giurgiu a preluat în luna mai conducerea Imprimeriei Ardealul și a reușit să o redreseze, după doi ani în care tipografia de stat din Cluj a fost pe pierdere.

Strategie pentru ieșirea din insolvență

Conducerea Imprimeriei Ardealul caută soluţii pentru a pune în valoare aceste imobile în folosul companiei. O soluţie ar fi luarea unui credit bancar ale cărui rate să fie acoperite din închirierea acestor imobile. Creditul ar urma să fie folosit pentru a plăti datoriile Imprimeriei Ardealul şi pentru a moderniza şi retehnologiza această unitate economică deţinută de statul român.   Fosta conducere a CNI Coresi a introdus compania tipografică şi toate sucursalele sale în insolvenţă. Potrivit unui raport al Corpului de Control al prim- ministrului, acest lucru a fost făcut cu rea-credinţă, de aceea fosta conducere a CNI -Coresi a fost demisă. Împotriva fostului director general al CNI Coresi, Ilie Marius Bogdan, există și o plângere penală înregistrată la Direcția  

COMPANIE

Care este structura CNI Coresi

CNI Coresi mai are, în acest moment, doar patru sucursale. Pe lângă cea din București, compania tipografică de stat mai deține Imprimeria de Vest din Oradea și Imprimeria Ardealul din Cluj. Cea de-a patra sucursală, Imprimeria Oltenia din Craiova, a fost a fost ”demantelată” de fosta conducere. Sediul imprimeriei a fost vândut fără licitație, în baza unei expertize imobiliare care se referea la garsoniere și apartamente, nu la spații de producție sau birouri. Teoretic, banii obținuți din vânzarea sediului ar fi umat să fie folosiți pentru construirea unei noi tipografii. Fosta conducere a cumpărat un teren situat la marginea Craiovei, lângă un cimitir, și a turnat o fundație, după care lucrările au fost oprite. Angajații Imprimeriei Oltenia sunt, de atunci, în șomaj tehnic. Mircia Giurgiu crede că activitatea imprimeriei trebuie reluat cât mai curând.

 

 

Cele mai citite

Armata Română caută să angajeze luptători de comando. Ce salarii se oferă

Armata Română caută luptători de comando cu o condiție fizică impecabilă, care să mânuiască arme și să fie pregătiți pentru orice confruntare. Candidații sunt triați...

Ce decizii ar putea lua Mark Rutte, noul secretar general al NATO

Zi istorică pentru NATO. Mark Rutte este de marți noul secretar general al Alianţei Nord-Atlantice. Jens Stoltenberg i-a predat ştafeta după un deceniu plin...

Scorul serii în Liga Campionilor la fotbal: Borussia Dortmund-Celtic Glasgow 7-1

Borussia Dortmund a realizat scorul serii de marţi în etapa a doua a Ligii Campionilor la fotbal, 7-1 cu Celtic Glasgow, pe teren propriu. MVP-ul...
Ultima oră
Pe aceeași temă