Parlamentul englez din vremea uneia dintre etapele razboiului civil impotriva dinastiei Stuart, inaugurat la 1642, a fost numit de catre contemporani cu un suras subtire in coltul buzelor "Parlamentul Lung". Printr-un act fara precedent in istoria Albionului, acest legislativ a decis ca el nu poate fi dizolvat decat cu acordul membrilor sai. Evident, parlamentarii nu au consimtit la dizolvarea sa decat dupa douazeci de ani, in 1660. Acestui parlament inghetat i s-a spus insa si "Parlamentul-coada", datorita combinatiei de longevitate si impopularitate de care a beneficiat datorita ezitarilor si tergiversarilor sale.
Parlamentul Romaniei anului 2007 s-ar putea numi, pe buna dreptate, "Parlamentul Liliput" caci, sub aparenta unei retorici ample, avocatesti, referitoare la incalcarile formale ale Constitutiei noastre, el este, probabil, un legislativ a carui adevarata dimensiune nu o dau cele doua Camere ori numarul de membri, ci josimea aspiratiilor sale.
Comparatia cu revolutia engleza nu este intamplatoare. De la o zi la alta, inflamarea parlamentarilor la adresa presedintelui ales prin vot direct s-a amplificat, in mod ciudat, imediat dupa ce primii potentati si mahari au inceput sa fie chemati la Procuratura, cum s-a urnit reforma din Justitie si, mai ales, o data cu transferarea dosarelor fostei Securitati la CNSAS si primele verdicte de politie politica. Marii campioni ai doborarii presedintelui s-au dovedit adversari recrutati din doua tabere: de o parte, beneficiarii directi, imediati si neobositi ai secondarii premierului Tariceanu, grabit sa se descotoroseasca de partenerii sai de guvernare si, totodata, de indezirabilii din propriul partid. De cealalta parte, liderii cei mai sonori ai executarii alesului numarul unu au fost anumiti lideri de partide asupra trecutului colaborationist al carora nu mai incap dubii: Dan Voiculescu (Felix Motanul in pronuntia basesciana) si Corneliu Vadim Tudor (adversarul lustratiei si devotatul cuplului dictatorial Ceausescu).
Imprevizibil, transant, nediplomat, Traian Basescu are in ochii mei un singur merit politic, dar acesta e singurul care conteaza intr-o enumerare serioasa: a destabilizat concordia mafiota dintre politicienii interesati in afaceri joase, bune pentru ei si ai lor, dar paguboase pentru tara. Este, de altfel, tocmai ceea ce l-a expus la inlaturare si l-a facut odios in ochii piticaniilor politice care fosgaie in jocuri de culise zi de zi mai mult pe coridoare decat in salile Parlamentului.
Lupta dintre Parlamentul Liliput si Gulliverul improvizat de la Cotroceni pare acum transata prin votul favorabil suspendarii presedintelui din functie. Dar masinaria invatata sa foloseasca profitabil pentru sine mecanismele democratice abia s-a pornit. S-ar dori, pe cat posibil, eliminarea totala a lui Basescu din viata politica si, odata cu el, si a votantilor sai. Daca pana mai ieri tara era concentrata la Bucuresti, de azi inainte ea pare indesata numai in cele doua Camere legiuitoare.
Trecutul tarii Romanesti si al Moldovei e plin de comploturi, tradari, pare la Stanbul si executii sumare. De obicei insa, boierii vegheau la pastrarea echilibrului, nu se repezeau ca taurasii toti intr-o parte. Pe Despot Voda l-au executat in maniera de acum si numai pentru Cuza si-au dat mana liberalii si conservatorii, uniti pentru o mizerabila clipa istorica in dorinta sincera de a-si matrasi alesul. Aceste regretabile abateri de la normele jocului politic nu aveau insa de ce sa fie repetate acum, cand marile jocuri pe care acesti autisti le cred pitite tot printre bancile Parlamentului se si joaca deja la un nivel ce depaseste cu mult si puterea lor de intelegere, si marginile tarii.
"Executia" presedintelui in pofida vointei majoritatii alegatorilor, relevata si de sondajele sociologice, si de cele jurnalistice de ultima ora cu tot mai multa insistenta si claritate, nu anunta, in Romania zilei, vreo revolutie burgheza, ci, tocmai pe dos, restaurarea pe fata, trufasa si smintita, a domniei oligarhilor, a jocurilor mafiote, a cardasiilor dezgustatoare. Inlaturarea lui Cuza nu a adus democratia cinstita, functionala, ci, asa cum arata in memoriile sale C. Argetoianu, a instaurat sistemul numirilor de executive dupa bunul plac al regelui prusac, in indiferenta competentelor, dupa simpatii si antipatii, sub aparenta alternantei guvernamentale.
Ceea ce astazi se intampla la noi s-a mai vazut, si este infect ca se repeta. Dar ceea ce a mai fost s-ar putea sa mai fie. Victoriosii de azi ar putea fi infrantii de maine.
Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babes-Bolyai
