Ilie Năstăse a fost prins sub influenţa alcoolului la volan, în noaptea de joi spre vineri. El a fost sancţionat cu amendă şi cu suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile, informează Mediafax.
Purtătorul de cuvânt al Brizării de Poliţie Rutieră Bucureşti, Ioana Stancu, a declarat că incidentul a avut loc în jurul orei 3.00, pe Bulevardul Beijing.
Un echipaj de poliţie a oprit un autoturism marca BMW la volanul căruia se afla „un bărbat de 65 de ani”, a spus Stancu.
Surse din poliţie au declarat că bărbatul este Ilie Năstase.
„Rezultatul testului a fost pozitiv, de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost sancţionat cu amendă de 603 lei şi cu suspendarea permisului de conducere pentru trei luni, respectiv 90 de zile”, a declarat Ioana Stancu.
Ea a adăugat că şoferul a fost sancţionat cu amendă de 500 de lei şi pentru tulburarea liniştii publice, întrucât a avut o reacţie „destul de neplăcută” faţă de poliţişti şi faţă de martori, el refuzând să semneze procesul-verbal de constatare.
Acţiunea Poliţiei Rutiere face parte din proiectul derulat de TISPOL ((European Traffic Police Network)) desfăşurat, în perioada 6 – 12 iunie, în 25 de state, printre care şi România, în scopul de a depista persoane care conduc sub influenţa alcoolului sau a drogurilor.