19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialIftodi, salvatorul din minutul 92

Iftodi, salvatorul din minutul 92

Golul inscris de veteranul Iftodi in ultimul minut al prelungirilor, care i-a adus trei puncte Gloriei, a amanat decizia antrenorului Ioan Ovidiu Sabau de a parasi formatia bistriteana mai devreme decat si-a propus. Trei puncte mari cu care Gloria paraseste zona periculoasa, dar care nu au darul sa linisteasca spiritele in gruparea lui Jean Padureanu. Ardelenii joaca prost pe teren propriu, Sabau vorbeste de un handicap psihic cand echipa lui evolueaza acasa, care s-a vazut si in meciul cu FCM Bacau. Intre evolutia Gloriei la Iasi in etapa trecuta, cand a reusit remiza (1-1 cu Poli) si ce au aratat gazdele in disputa cu moldovenii e o mare diferenta. O prestatie ultramodesta, caracterizata printr-un joc la intamplare, fara vlaga si incalcit in multe momente ale partidei. Un meci in care jucatorii au batatorit de zor gazonul la mijlocul terenului fara nici o perspectiva, contributia oaspetilor la disputa de slaba factura tehnica a meciului fiind impartita in mod egal cu cea a Gloriei.
Bistritenii au inceput mai bine, dar s-au stins dupa primul sfert de ora. Golul inscris de Muresan, in loc sa-i dea aripi echipei lui Sabau, i le-a taiat. Reusitei norocoase a gazdelor din minutul 13, cand s-a deschis scorul, bacauanii i-au raspuns tot cu un gol norocos in ultimul minut al primei reprize prin Geaman. Multumite, echipele au tras de ele sa pastreze rezultatul. Reusesc sa o faca, dar intr-un mod lamentabil, fara urma de fotbal pentru doua divizionare A. Totul pana in prelungiri, cand cade golul norocos al lui Iftodi printr-un sut de la marginea careului. O partida la sfarsitul careia cei doi antrenori, Sabau si Cristi Popovici, au intrat la cabine cu capul plecat.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă