16.1 C
București
luni, 23 septembrie 2024
AcasăSpecialIerburi „secrete" pentru ecologizarea gunoaielor

Ierburi „secrete” pentru ecologizarea gunoaielor

„Amestecul” Prati Armati are un mare succes în Italia, iar câteva companii mari din România s-au interesat, deja, de el.

Gropile de gunoi din România şi-ar putea schimba complet faţa şi mirosul în următoarea perioadă. În urma unor cercetări de aproape 30 de ani, savanţii de la Universitatea din Milano au descoperit o reţetă „miraculoasă” pentru ecologizarea acestor gropi de gunoi, dar şi a haldelor de steril. Este vorba de o mixtură secretă de ierburi, vândută sub brandul de Prati Armati, care este folosită, deja, în aproximativ 350 de şantiere din Italia. Această mixtură este disponibilă şi în România şi Ungaria, iar dreptul exclusiv de reprezentare a fost cumpărat de compania New Entry SRL din Sighetu Marmaţiei, condusă de omul de afaceri Ion Mihalca. El spune că, deja, deşi a intrat pe piaţă de puţină vreme, şi-au exprimat interesul pentru mixtura Prati Armati o serie de companii mari, inclusiv OMV Petrom, pentru reabilitarea şi ecologizarea unor foste câmpuri petrolifere.

Înălţime de jumătate de metru

De asemenea, Roşia Montană Gold Corporation vrea să aplice soluţia milaneză pentru stabilizarea şi înverzirea haldelor de steril ce vor rezulta în urma exploatării aurului din Munţii Apuseni. „Au existat numeroase controverse. Unii au spus că ar fi vorba de plante modificate genetic. Nu este adevărat. Este vorba de rezultatul unor cercetări îndelungate, protejate de un secret comercial, desfăşurate de unii dintre cei mai buni savanţi din lume, la una dintre cele mai prestigioase universităţi pe plan mondial”, spune Ion Mihalca. El afirmă că mixtura de plante este „personalizată” de savanţii italieni, în funcţie de tipul fiecărui sol şi de clima caracteristică fiecărui sit. Este vorba de plante perene, care oferă un nutreţ satisfăcător. Acestea acoperă cu un strat verde suprafaţa care trebuie ecologizată într-un interval cuprins între 12 şi 18 luni. După acest interval, adâncimea rădăcinilor atinge doi metri, de aceea, stabilizează în profunzime terenul pe care este plantată mixtura de plante. După trei ani, adâncimea rădăcinilor ajunge la 5 – 6 metri, iar la suprafaţa pământului, plantele ating o înălţime de 50 de centimetri.  

Mai ieftin ca în Italia

Utilizarea acestei soluţii costă între 24 şi 35 de euro pe metrul pătrat în Italia, însă, în România, soluţia este disponibilă la doar 18 euro pe metrul pătrat. „Închiderea unei gropi de gunoi cu suprafaţa de 10.000 de metri pătraţi costă 1,8 milioane de euro. Banii pot fi atraşi inclusiv din fondurile europene”, a declarat Ion Mihalca, reprezentantul Prati Armati în România. Conform acestuia, în prima fază se va începe plantarea unor suprafeţe cuprinse între 200 şi 500 de hectare de teren.

Cele mai citite

Companiile din construcții se confruntă cu deficit de personal și volume mai mici de lucrări

Companiile care activează în domeniul construcțiilor și-au încetinit creșterea, după ce estimările de la începutul anului au fost date peste cap de modificările venite...

Două persoane au fost atacate de urs în Brașov și au ajuns la spital

Două persoane au fost atacate de un urs, duminică seară, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Victimele sunt o fată de 14 ani, însărcinată...

Adolescentă la volan urmărită de poliție pe străzile din București. A avariat cinci mașini

O tânără de 17 ani a fost urmărită în trafic de polițiști pe străzile din București. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 3 dimineața,...
Ultima oră
Pe aceeași temă