Lustratia si democratia sunt privite ca notiuni paralele. Nu contradictorii, nu opuse, ci pur si simplu paralele. Or, paralelele, cel putin in geometria euclidiana, nu se intalnesc niciodata. Iar politica nu a trecut prin propria sa revolutie coperniciana. Caci aici, pe terenul practicii puterii, pamantul a fost, este si va ramane plat. Poate pentru ca politica nu e si nici nu va deveni vreodata stiinta. Sau poate pentru ca opinia a devenit noul idol, iar adevarul a fost fragmentat si multiplicat pana acolo incat nu mai e relevant. si cum neutralitatea e aproape imposibil de aplicat fata de lustratie, iar adevarul cere un arbitru neutru, opinia s-a impus si in acest domeniu. Asa ca mareele decomunizarii nu au macinat adanc tarmul tranzitiei, caci fluxurile si refluxurile lustratiei au lasat trecutul aproape intact. si nu doar in Romania, ci peste tot in centrul si estul Europei. Demonstrarea compatibilitatii, ba chiar a corelativitatii celor doua idei este insa vitala pentru a da democratiei continutul sau etic.
si cum lustratia poate fi la fel de bine un principiu de drept, o forma de restauratie morala sau doar o tactica de competitie politica, prevenirea abuzurilor este cruciala. Pentru a intelege functiile sociale sau politice ale lustratiei, este esential sa se determine rolul sau in contextul transformarilor politice postcomuniste. Statele din estul si centrul Europei au adoptat legi ale lustratiei in primul rand pentru a asigura reconstructia statului si spatiului public. Pentru aceasta elitele politice sau administrative, dar si cele din educatie sau cultura, sanatate sau presa trebuiau sa fie autonome. Demantelarea retelelor private construite de comunism era esentiala pentru succesul democratizarii. Lustratia ar fi trebuit sa fie, asa cum o indica originea sa antica, un ritual de purificare si reconciliere. Dar legile promovate nici nu au reconciliat, nici nu au purificat. N-a fost sa fie. Nu doar ca nu au afectat intr-un mod decisiv retelele comuniste, care au supravietuit, ba chiar s-au revigorat, dar au si promovat o confuzie grava, incapabile sa distinga intre opresori si victime. In loc sa contribuie la constituirea unei noi administratii, competente si apolitice, si sa intareasca tendintele democratice, diferitele forme ale lustratiei, cum a fost si legea deconspirarii Securitatii la noi, nu au reusit decat sa compromita ideea prin hartuirea victimelor si protectia calailor.
La noi uitarea sau negarea revolutiei a transformat lustratia intr-o idee marginala. Noii "democrati" si vechii comunisti s-au intalnit cel putin in acest punct: revolutia ca debut al unui proces de schimbare a fost prima compromisa. Astazi mai nimeni nu mai crede in revolutie. Or, toate procesele de purificare incepeau de acolo. si astfel Timisoara sau Piata Universitatii au fost marginalizate. Iar in imaginarul colectiv drumul de la revolutia confiscata la democratia confiscata a fost scurt. Mafiile au devenit atotputernice, iar democratia a esuat intr-un regim mandarinal. Vechea mafie nomenclaturista s-a fragmentat, dar a rezistat, pervertind democratia si capitalismul prin utilizarea sistemului de retele. Fara lustratie canalele de comunicare au ramas intacte si, dincolo de cativa sacrificati, retelele au preluat controlul principalelor directii de dezvoltare si au devenit adevarate organizatii de inteligence. si daca aceasta manevra ar fi asigurat profesionalism si competenta, inca ar fi fost acceptabila. Dar pe aceasta baza coruptia comunista a fost perfectionata, administratia a fost timorata, iar statul a devenit captivul retelelor.
Cand totul parea sa stagneze, cand lustratia parea sa fie doar o idee deturnata de la sensul sau originar, batalia a reinceput. In acest context, aparitia Coalitiei pentru Universitati Curate exprima o noua abordare: trecerea de la lustratia politica la limpezirea academica. Pentru a reabilita adevarul trebuie reconstruit mai intai templul sau: universitatea. Dupa 1990 universitatea amutise. In universitati, retelele isi gasisera un punct de sprijin. Vechii activisti au devenit universitari onorabili. Putin a contat ca intre timp calitatea invatamantului universitar s-a prabusit, afectand prin consecintele pe termen lung viitorul intregii societati.
Ultimele evolutii ne arata ca nici aderarea la UE, nici democratizarea "de catifea" nu au conciliat societatile postcomuniste cu trecutul lor. Iar daca lustratia nu poate fi singurul remediu, este unul ce nu poate fi evitat. Descalificarea vechilor activisti si securisti si indepartarea lor de functiile publice trebuie insa insotita de sanctionarea juridica a activitatilor criminale ale regimului totalitar, de restitutia bunurilor confiscate, dar, mai ales, de restaurarea memoriei colective. Abia atunci democratia, iar nu pervertirea sa populista sau plutocratica, va avea o sansa. z
Cristian Pirvulescu este analist politic si profesor la SNSPA
