Înalta Curte de Casație și Justiție a respins vineri mai multe cereri și excepții formulate de avocații lui Dan Șova și Laurențiu Ciurel în dosarul „Turceni – Rovinari”, informează Agerpres.
Judecătorii au stabilit că probele administrate de procurorii DNA sunt legale, astfel încât se poate trece la judecarea pe fond a procesului.
O decizie asemănătoare a fost luată de magistrați și în luna noiembrie 2015, însă Dan Șova și Laurențiu Ciurel au făcut contestații, care au fost respinse vineri de ÎCCJ.
La termenul din 6 noiembrie 2015 al procesului, avocații lui Victor Ponta, Dan Șova și Laurențiu Ciurel au ridicat mai multe excepții prin care au contestat competența și legalitatea sesizării ÎCCJ, modul în care procurorii au administrat probele în dosar, au efectuat actele de urmărire penală și au solicitat retrimiterea rechizitoriului la DNA.
Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru data de 11 februarie.
Fostul premier Victor Ponta a fost trimis în judecată de DNA pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălarea banilor, fapte săvârșite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ”Ponta Victor-Viorel”.
În dosar mai sunt trimiși în judecată senatorul Dan Șova, sub control judiciar, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați ”Șova și Asociații”, Laurențiu Ciurel, la data faptelor având calitatea de director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, și Octavian Laurențiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni.
Procurorii susțin că, în perioada octombrie 2007 — decembrie 2008, Victor Ponta, prin cabinetul individual de avocatură, a obținut de la SCA ”Șova și Asociații” suma de peste 181.000 lei, pentru presupuse activități efectuate în conlucrare, dar care, în realitate, nu s-au efectuat.