21.8 C
București
duminică, 29 septembrie 2024
AcasăSpecialIaşi: Trei persoane au fost împuşcate într-un bar

Iaşi: Trei persoane au fost împuşcate într-un bar

Trei persoane au ajuns, duminică, la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, după ce au fost împuşcate într-un bar din comuna ieşeană Cotnari, de către un bărbat de 40 de ani, cu care acestea intraseră în conflict, relatează Mediafax.

Potrivit poliţiştilor ieşeni, în conflictul care a avut loc într-un bar din comuna Cotnari au fost implicate cinci persoane, una dintre acestea, un bărbat de 40 de ani, folosind o armă, cu care a tras mai multe focuri.

„Cei cinci bărbaţi au avut o discuţie în contradictoriu, iar la un moment dat, unul dintre ei, care deţinea arma în mod legal, a scos pistolul cu alice şi a executat două focuri. Trei persoane au fost rănite. Poliţia face cercetări în acest caz, pentru uz de armă”, a declarat Alina Vezeteu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi.

Cele trei persoane, care au fost împuşcate în picior, au ajuns la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, una dintre acestea, un tânăr de 27 de ani, fiind în stare gravă.

„Pacientul a beneficiat de suport respirator şi urmează să fie operat. Pronosticul rămâne rezervat, din cauza severităţii lezionale şi a complicaţiilor posibile”, a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX medicul Tudor Ciuhodaru de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

Cele mai citite

Echipele Apa Nova, pregătite să intervină în caz de posibile acumulări de apă

Ca urmare a avertizărilor meteorologice emise de Administrația Națională de Meteorologie, care preconizează ploi abundente în zilele următoare, inclusiv în Municipiul București, există riscul...

Iranul a decretat cinci zile de doliu național după uciderea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah

Liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a decretat sâmbătă cinci zile de doliu naţional, după moartea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, ucis vineri la Beirut...

DSU are capacitatea operațională crescută acolo unde există avertizare de cod portocaliu de ploi şi vânt

Capacitatea operaţională va fi crescută în judeţele aflate sub avertizare de cod portocaliu de ploi şi vânt şi vor fi prealertate două elicoptere dotate...
Ultima oră
Pe aceeași temă