Proiectul de buget pentru anul 2009 a fost asteptat cu cel mai mare interes pentru ca observatorii doreau sa afle, credem, cum raspunde acesta la trei intrebari: 1. Care sunt masurile anticriza? 2. Vor fi respectate promisiunile electorale ale partidelor la guvernare privind majorarile de salarii si pensii? 3. Cum va reusi Guvernul Boc sa construiasca un buget coerent, care sa armonizeze inclinatiile politice divergente – spre incurajarea investitiilor la PDL, spre protectie sociala la PSD?
Raspunsurile pe care ni le ofera acest buget sunt dezamagitoare. In primul rand, nimeni nu stie cat de tare va lovi criza in lume. In Statele Unite, locul de unde a inceput totul, inca se dezbat modalitatile de salvare a sistemului financiar, iar celebrul plan de stimulare a economiei al presedintelui Obama face obiectul unor controverse intense intre republicani si democrati in Senat. In Europa, fiecare tara se bazeaza pe propriul plan de salvare si/sau stimulare cu puternice accente ideologice. Ceea ce a rezultat este o cacofonie generala, in care toata lumea se cearta cu toata lumea si fiecare il acuza pe fiecare. Astfel, presedintele francez, Nicolas Sarkozy, a intrat in conflict cu guvernul britanic atunci cand a criticat planul cabinetului Brown de reducere a taxelor si impozitelor si mai ales a taxei pe valoarea adaugata.
Mai nou, acelasi hiperactiv presedinte francez nu s-a ferit sa evoce spectrul protectionismului, amenintand cu inchiderea uzinei Peugeot din Cehia.
Prin urmare, nici un guvern de nicaieri nu stie cat de rau va fi. Guvernul nostru stie insa ca dracul nu va fi chiar asa de negru pentru ca proiectul de buget pariaza pe o crestere economica de 2,5%. Aceasta cifra este o fictiune. Bugetul pe anul in curs se face, de regula, pe baza cifrelor din anul precedent, dar acesta este un mod de a ne fura caciula. Institutul National de Statistica a dat ieri publicitatii situatia privind afacerile din industrie. Pe ansamblul anului, acestea au crescut, dar ultimele luni au aratat o scadere abrupta. Intrebarea este: ce cifre luam in calcul? Daca ne bazam pe cifrele anuale, rezulta ca nici macar n-avem criza si ca trebuie sa ne asteptam la crestere si in anul urmator.
Dar, daca recunoastem ca din septembrie anul trecut, cand sistemul financiar mondial s-a prabusit, situatia s-a schimbat dramatic, atunci trebuie sa admitem ca nu stim daca vom avea crestere economica, stagnare sau recesiune. In acest caz, cea mai mare necunoscuta o reprezinta, desigur, veniturile la buget. Dar, ca sa recunosti ca ai o problema de venituri, trebuie sa admiti ca criza exista si ca ai putea intra in recesiune. Ceva-ceva a sugerat ieri Mugur Isarescu, cand a evocat eventuale probleme pe care le va avea sistemul bancar cu finantarea investitiilor private. Atunci, de unde crestere?
Daca acceptam prezumtia (discutabila, de altfel) ca solutiile anticriza sunt de tip keynesian, atunci acestea contin doua elemente bugetare fundamentale: reducerea taxelor si impozitelor si incurajarea investitiilor publice. Or, bugetul nu prevede nici o scadere de taxe si impozite, ci, dimpotriva, o crestere a CAS cu 3,3%. Asta inseamna ca Guvernul vrea sa pastreze ceva bani pentru pensii si somaj, ceea ce inseamna ca se asteapta la concedieri, ceea ce inseamna ca se asteapta la criza.
Are vreun sens? Pe de alta parte, Guvernul promite 20% din buget pentru investitii in infrastructura, dar ne lipsesc programele de dezvoltare a infrastructurii in care sa bagam aceste 10 miliarde de euro. si acelasi Mugur Isarescu ne-a dat de inteles, in stilul sau, care da tarcoale ciresului din livada vecinului, sa nu ne bazam pe o crestere spectaculoasa a absorbtiei fondurilor europene anul acesta din cauza incapacitatii administrative slabe a tarii. Prin urmare, incurajam investitiile publice, dar nu stim in ce bagam banii. Bineinteles ca, in realitate, totul este de facut in infrastructura Romaniei, dar lipsesc proiectele bine facute. Impartirea feudelor politice in administratia publica nu ne da sperante intr-o imbunatatire a competentei si eficientei acesteia.
In consecinta, acest buget nu este unul de criza pentru ca nu contine masuri anticriza. Taxele nu se reduc, impozitele chiar se maresc, iar investitiile publice sunt sub semnul intrebarii. Coerenta ioc in acest buget care contine masuri autocontradictorii. Reducerea aparatului administrativ si inghetarea salariilor unor categorii de bugetari nu reprezinta altceva decat o recunoastere implicita a faptului ca intreaga dezbatere din jurul majorarii salariilor profesorilor a fost doar o manipulare electorala. Este un buget lipsit de viziune, un buget precaut de joc de glezne "pana trece urgia", in care nu se asuma nici un risc (deficitul bugetar va fi, probabil, redus, poate nu chiar la 2%, dar va gravita undeva pe acolo), dar cu care nici nu se va face mare lucru. Dar asta nu mai mira deja pe nimeni.
