20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialIancu, împotriva Timişoarei

Iancu, împotriva Timişoarei

Poli Timişoara este printre puţinele formaţii din Europa care nu a pierdut nici un meci în acest campionat, dar scandalurile umbresc această performanţă. Bănăţenii au remizat la Bistriţa, 3-3, în ultima etapă a Ligii I, după ce au condus cu 2-0 şi 3-1, iar faptul că nu au câştigat l-a umplut de furie pe finanţatorul Marian Iancu. Boss-ul de la Balkan Petroleum a sărit la gâtul jucătorilor, pe care i-a acuzat de indolenţă, după care a trecut la antrenorul Cosmin Contra, pentru a termina cu subalternii săi, managerul Daniel Stanciu şi preşedintele Comitetului Director, Gheorghe Chivorchian. „A fost indolenţă şi nesimţire din partea jucătorilor la meciul de la Bistriţa. Alexa să fie supărat pe el, nu pe arbitru, să se uite la el să vadă dacă mai poate. Pătraş a fost crescut ca mijlocaş stânga, iar Contra îl bagă pe dreapta. Helder e fundaş şi joacă mijlocaş. Se face o echipă pe interese, iar Contra să uite aceste relaţii. El să facă şcoala de antrenori. Toată lumea este vinovată, de la preşedintele Chivorchian şi managerul Daniel Stanciu, până la jucători şi antrenori. Arătăm jalnic şi pe noi ne interesează doar arbitrajul”, a tunat Iancu.

Dusan Uhrin Jr., în pole position

Odată ajunse aceste declaraţii la urechile timişorenilor, primul care a contraatacat a fost chiar Contra. „De luni să antreneze Iancu echipa. I-am spus să nu mai atace jucătorii, dar văd că nu înţelege, e tare în gură. Dacă ştie aşa de mult fotbal să vină el şi să antreneze”, a fost declaraţia fostului internaţional care l-a deranjat atât de tare pe Iancu încât finanţatorul l-a şi pus pe liber. „Dacă ştie să vorbească în felul acesta, atunci o să găsim pe altcineva în locul său. Este un jucător foarte bun, un om la fel, dar cât timp voi mai fi eu la Timişoara el nu va mai veni aici. Oricum îi va expira contractul şi nu i-l voi mai prelungi”, a adăugat omul de afaceri. Patronul bănăţenilor şi-a pus suporterii în cap prin această decizie, dar are toate şansele să îi îmbuneze prin aducerea lui Dusan Uhrin Jr. la echipă. Tehnicianul a fost iubit de către fani pe vremea când era antrenorul Timişoarei, dar a fost, la rândul lui, demis de către Iancu acum două sezoane.

Redacția
Redacțiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă