24.2 C
București
duminică, 16 iunie 2024
AcasăSpecial"I am special" in turneu prin caminele culturale

“I am special” in turneu prin caminele culturale

De vreo cativa ani, in Rahova, undeva langa Piata de Flori, au loc tot felul de manifestari artistice. Au fost acolo spectacole de teatru, proiectii de film, dezbateri. Este cu siguranta unul dintre cele mai reusite proiecte de arta comunitara si una din putinele initiative de acest fel din Romania.
Tinerii artisti din Rahova (regizori, actori, dramaturgi) au reusit sa implice in proiectele lor o parte din locuitorii din zona. Si, dincolo de participarea la evenimentele artistice, proiectul a avut un efect pozitiv direct asupra vietii oamenilor. Ar fi suficient sa amin­tim ca unii tineri au fost convinsi sa nu renunte la scoala, ca o carciuma s-a trans­format in "centru comunitar", sala de spectacole si repetitii, ca o parte din copiii fostilor copii din zona si-au creat propria trupa de muzica. Dar dincolo de aspectul social al proiectului exista si o foarte importanta componenta culturala. Produc­tiile teatrale create acolo nu sunt simple exercitii de improvizatie, joculete sau mai stiu eu ce, ci pot concura cu cele ale ori­carui alt teatru "serios". In programul inceput de Tanga Project si continuat de Ofe­nsiva Generozitatii au avut loc experi­mente, ateliere si spectacole inovatoare in peisajul teatral romanesc. Este unul din putinele locuri unde s-a facut "teatru documentar". Si mare parte din texte, bazate pe problemele locuitorilor zonei, au fost scrise de studenti sau absolventi ai nou infiintatei sectii de "scriere dramatica" a Universitatii Nationale de Teatru si Film. Pe vremea cand tinerii artisti, pe atunci studenti, au inceput proiectul, se zvonea despre aparitia unui mall in zona si despre iminenta evacuare a unei parti a locuitorilor zonei. Acum mall-ul deja exista, dar problema evacuatilor n-a fost rezolvata. In tot acest timp, Primaria Sectorului 5 nu numai ca nu a ajutat in vreun fel proiectul, dar a si refuzat orice discutie. Iar primarul sectorului are un birou "in teritoriu" la doar cateva sute de metri de noul centru comunitar.
Ultima "trasnaie" a echipei este sa faca teatru la tara in caminele culturale (unele recent renovate pe sume fabuloase), dar in care nu se intampla nimic "cultural". Un nou specta­col, "I am special", prezentat intai la carciuma din Rahova devenita teatru, a fost creat special in acest scop. Mai intai va exista un mic turneu cu spectacolul in cateva astfel de camine. Apoi, artistii spera ca vor gasi oameni interesati pentru a crea in diverse locuri evenimente culturale sau macar recreative. Dar, primul pas, gasirea de spatii pentru prezentarea spectacolului, a fost deja o mare incercare. Pe langa clasica opinie ca "pe nimeni nu intereseaza asa ceva", artistii s-au lovit, de exemplu, si de situatia absurda in care caminul cultural sta inchis pentru ca altfel "se strica". "I am special" are la baza un caz real. O femeie de serviciu dintr-o scoala de tara a dat concurs pentru postul de suplinitor la catedra de limba engleza si
l-a castigat. Numai ca femeia nu a vrut sa renunte la postul de ingrijitoare. Ca femeie de serviciu avea un job sigur, pe cand postul de suplinitoare ii putea fi luat oricand de o alta persoana ceva mai calificata. Prin urmare, in aceeasi scoala, femeia isi impartea timpul intre lectiile de engleza si curatenia scolii. Mediatizat, subiectul a dat nastere la noi discutii
despre respectul pe care trebuie
sa-l impuna profesorul sau calitatea inva­ta­mantului. Pentru Bogdan Georgescu si echipa sa, gestul "profesoarei mop" asa cum a fost numita
in presa, este un caz tipic in care inițiativa este omorata din fasa.

I am special

Durata: 1h

Text de Bogdan Georgescu dezvoltat impreuna cu actorii. Cu: Andreea Esanu, Bogdan Georgescu, Monica Marinescu, Sever Andrei si Sinziana Nicola.

31 iulie – 2 august: Caminul Cultural din Sasarm, Chiuza – Bistrita Nasaud;

7- 9 august: Caminul Cultural din I.L. Caragiale – Dambovita; 14 – 16 august: Caminul Cultural din Baile Govora – Valcea.

Cele mai citite

O despăgubire pentru daune produse de furtună a depășit 400.000 de lei. Riscul de furtună este pe locul al treilea în privința daunelor aduse...

Riscul de furtună a urcat pe locul 3 în topul riscurilor care au generat cele mai mari pagube locuințelor, după incendiu și explozie, a...

SUA, Canada și Marea Britanie demască intențiile Rusiei de a influența alegerile din Republica Moldova

SUA, Canada și Marea Britanie avertizează că Rusia vrea să influențeze alegerile din Republica Moldova, din anul 2024, pentru a instala un candidat pro-rus...

Donald Trump a participat la o slujbă religioasă, alături de persoanele de culoare

În weekend, Donald Trump, împreună cu o serie de republicani, a participat la o slujbă religioasă într-o biserică din Detroit, cu enoriași de culoare. ...
Ultima oră
Pe aceeași temă