Ce or fi boscorodit şi bolborosit vrăjitoarele prin ceaţa bălţilor la miez de noapte nu ştim, cert este că şi-au meritat euroii: evenimentul rutier provocat de Şerban Huidu a făcut uitată crima de la Giurgiu, de parcă nu ar fi existat niciodată baschetbalistul american, nici meciul cu Dinamo urmat de o seară horror într-un club sinistru, undeva pe malul românesc al Dunării de Jos.
Cu alte cuvinte, „duşmanii” au griji noi, nu se mai gândesc la membrii clanului Butoane, pentru că o grozăvie şi mai babană le-a luat faţa în toată mass-media. Karma, destinul, blestemele, numerele, astrele – ocultiştii sunt siguri pe arta lor şi perorează convingător la toate posturile de televiziune. În vremea asta, poliţia bâjbâie, trezind neîncredere şi suspiciuni: ba derapaj, ba neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, ba tăierea curbei, ba depăşire incorectă, ba starea tehnică, ba cauze medicale – cu suspendare să fie! -, iar Procuratura nu ştie nimic, dar absolut nimic, doamna prim-procuror Carmina Reit fiind ignoranţa însăşi, că numai pe dumneaei nu o informase nimeni că sunt trei morţi, vorba veche: „Nu ştie prim procuroru’ ce ştie telespectatoru'”.
19.527 de accidente mortale din 1989 până astăzi – asta cunoaşteţi, doamnă prim-procuror? Riscul de accident mortal pe şoselele din România este de 40 de ori mai mare decât în restul Uniunii Europene.
Cauza cauzelor apare dacă remarcăm discrepanţa flagrantă între vehicule şi infrastructură. Este evident că foarte mulţi indivizi şi-au cumpărat în ultimii 20 de ani vehicule foarte scumpe, foarte puternice şi superdotate tehnic, în vreme ce infrastructura a rămas la un nivel necorespunzător şi s-a degradat jalnic. Fondurile pentru autostradă se topesc şi ele. Bref, ajungem iar la corupţie. Nişte băieţi deştepţi mulg statul de bani şi îşi trag bolizi de ultralux într-o veselie, iar statul nu poate ţine pasul la capitolul infrastructură. Pe urmă individul vrea să se bucure de maşina cumpărată, să se îmbete cu viteză, să profite de numeroasele echipamente de ultim răcnet, că de aceea a dat banul, nu? Şi aşa ajunge un pericol public, în condiţiile unei infrastructuri total depăşite. Iar autostrăzi vom avea numai atunci când corupţia va fi eradicată şi când se va realiza un echilibru dinamic judicios între banul public şi banul indivizilor, bogăţia individuală contribuind la creşterea fondurilor publice.
În paralel cu problemele de infrastructură, deosebit de periculos este fenomenul pe care l-am numit „huidumizarea societăţii româneşti”. Este vorba despre etalarea ostentativă a bogăţiei şi forţei, în scopul umilirii şi înfricoşării celorlalţi, în formule grosiere şi ameninţătoare. Fudulia, orgoliul nemăsurat, lipsa manierelor elegante, dispreţul faţă de semeni, de legi şi de autorităţi, violenţa, agresivitatea, cruzimea, lăcomia, vulgaritatea, limbajul murdar – acestea sunt caracteristicile huidumacului. Până unde merg aceste demonstraţii de forţă şi ameninţare cu forţa? Până foarte departe, dacă ne gândim la cazul Giurgiu sau la cazul Timişul de Sus.
Huidumacii şoselelor sunt maniaci ai vitezei. Unii nu sunt huidumaci aşa, în viaţa normală, dar când ajung la volan turbează, devenind fiare. Vor să înfricoşeze şi sunt un pericol public. Sfidează Codul rutier şi îi dispreţuiesc pe agenţii de circulaţie. Ceilalţi participanţi la trafic le produc sentimente de ură şi de exasperare.
Domnul Şerban Huidu, de exemplu, declara că îşi va utiliza automobilul ca armă, ameninţând ca va intra cu maşina în „cei care fac poze”. Cum, domnule Huidu? Aşa cum aţi intrat duminică la ora 11.55 în maşina Logan pe care aţi proiectat-o în aer, aţi întors-o cu roţile în sus rotindu-i axa longitudinală cu 540 de grade şi ucigându-i pe toţi cei trei ocupanţi? Iată declaraţia făcută ziarului „Ring” cu o lună înaintea gravului eveniment rutier, declaraţie din care deducem că duminică, 16 octombrie nu a fost prima dată când domnia-sa a trăit experienţa intrării cu maşina în colegii de trafic:
„Mi s-a întâmplat odată ca nişte oameni, care se credeau paparazzi – de fapt erau nişte hărţuitori -, să vină cu maşina după mine. Şi am intrat cu maşina în ei. Au început să spună: «Dom’le, cum poţi să faci asta?». Îi anunţ pe această cale pe cei care fac poze că am şi maşini, am şi voinţă şi pot să intru în ei oricând. Şi le dau asigurarea.”
Ca o concluzie, aş aminti îndemnul la decenţă pe şosea lansat de Lucian Mândruţă. Maşina este văzută ca o măsură a realizării personale, dar domnul Mândruţă crede că mândria trebuie alternată cu un soi de umilinţă dostoievskiană, pentru protecţia celor care nu au maşini puternice. Nu ar fi mai simplu să respecte toţi regulile de circulaţie? 
Ruxandra Paul este doctorand şi bursieră a Departamentului de Ştiinţe Politice la Universitatea Harvard
