21 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialHOROSCOP BERBEC august 2015. Activitate intensă la serviciu, veşti bune şi momente...

HOROSCOP BERBEC august 2015. Activitate intensă la serviciu, veşti bune şi momente romantice

La începutul lunii august îţi găseşti sufletul pereche sau evoluezi în relaţia cu persoana iubită. În aceeaşi perioadă, participi la un eveniment de vis, organizat într-un local de lux, sau un eveniment caritabil, sportiv ori politic.

Ziua de 4 iulie este de neuitat pentru tine – eşti promovat(ă), obţii un loc de muncă sau ţi se îndeplineşte un vis pe care îl ai de multă vreme.

În al doilea weekend al lunii, faci o călătorie sau primeşti o veste care te entuziasmează.

Din 7 august până în 24 septembrie, dai dovadă de curaj, determinare şi pasiune în plan profesional şi reuşeşti în tot ceea ce îţi propui.

Pe toată perioada lunii august, Venus este retrograd, aşa că trebuie să te fereşti de schimbări de look radicale. Cea mai bună perioadă pentru o astfel de schimbare va fi între 7 şi 24 septembrie.

Între 14 şi 19 august, chiar dacă nu te aştepţi, o persoană specială îţi schimbă viaţa – fie îţi propune să începeţi o relaţie, te cere în căsătorie sau te anunţă că veţi avea un copil împreună.

La serviciu, pe tot parcursul lunii, te ocupi de proiecte complexe care îţi testează devotamentul, profesionalismul, ingeniozitatea, dar şi atenţia la detalii. Faci faţă cu brio oricărei provocări.

De asemenea, dacă până acum nu te-ai simţit foarte bine, în luna august ajungi la specialistul potrivit, care îţi dă diagnosticul corect şi tratamentul de care ai nevoie.

În plus, ultima lună de vară îţi aduce şi cea mai norocoasă zi din an, 26. Prin urmare, acţionează în acea zi în privinţa unei probleme pe care o consideri extrem de importantă pentru tine – lansarea unui produs, un interviu de angajare, negocierea unui contract, suportarea unei proceduri medicale ş.a.

Spre sfârşitul lunii, te izolezi în muncă şi lucrezi la un proiect drag ţie, care cere creativitate.

Îţi închei luna august în braţele persoanei iubite. Ar fi bine să rezervi ultimul weekend de vară doar pentru voi doi. 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă