18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialHCM nu riscă nimic în Suedia

HCM nu riscă nimic în Suedia

Sâmbătă seară, HCM Constanţa joacă pentru o premieră istorică în handbalul românesc. Campioana României poate deveni prima echipă de la noi care dispută un turneu final al unei cupe europene, în condiţiile în care EHF a introdus recent acest sistem în competiţiile continentale inter-cluburi. Scorul fluviu din partida tur cu Lugi Lund, 31-21, nu i-a adormit însă pe constănţeni, care par să aibă şi avantajul unui program mai uşor, adversarul de sâmbătă jucând aseară pentru calificarea în Final Four-ul ligii suedeze, un meci decisiv cu Savehof, o altă echipă care a reprezentat Suedia în cupele europene.

„E bine să fim vigilenţi şi să mergem acolo să ne jucăm şansa. Sunt zece goluri, dar suedezii sunt suedezi şi orice este posibil. Trebuie să fim atenţi să şi tratăm serios acest meci”, a declarat Marius Novanc, completat de căpitanul tradiţional Laurenţiu Toma: „Suntem aproape de Final Four, acolo unde putem juca cu trei forţe ale handbalului european, dar mai avem un meci înainte de acesta”.

Şansele ca sâmbătă să se înregistreze o catastrofă par însă minime, mai ales că forma băieţilor lui Zvonko Sundovski este una excelentă. Constănţenii au pierdut doar un meci în acest an, cel cu Fuchse Berlin, adică exact gazda turneului final al Cupei EHF, şi au reuşit meciuri senzaţionale cu Sporta, Chambery şi Lugi, pe lângă prestaţiile remarcabile din competiţiile interne. În urma rezultatelor de sâmbătă, cele mai mari şanse de a ajunge în Final Four le au Montpellier (25-26 în deplasare cu Nantes) şi Pick Szeged (25-27 în deplasare cu Sporting Lisabona), adică două echipe obişnuite cu aerul Ligii Campionilor.

HCM, în fața unui rezultat istoric

Cele mai citite

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă