Oficialii campioanei României la handbal masculin, HCM Constanţa, continuă strategia de a transfera jucători ai naţionalei. Astfel, după ce şi-au asigurat serviciile lui Valentin Ghionea, la Constanţa poate ajunge şi Alexandru Şimcu.
Jucătorul de 22 de ani evoluează pe postul de inter stânga şi în sezonul trecut a evoluat pentru Politehnica Timişoara. Acolo, Şimcu a fost principalul marcator al echipei şi chiar a încheiat pe locul secund în ierarhia celor mai buni marcatori din Liga Naţională. jucătorul a confirmat chiar el încheierea tratativelor.
„Într-adevăr, am ajuns la un acord cu cei din Constanţa, însă nu mi-am pus semnătura pe contract, joi merg la malul mării să finalizăm discuţiile. Dacă se va menţine ceea ce am discutat, atunci nu va fi nici o problemă să devin jucătorul Constanţei pentru două sezoane. Sper să nu apară ceva neprevăzut şi să reuşim să ne înţelegem”, a spus Şimcu.
El a explicat şi de ce a ales Constanţa: „Am ales HCM pentru că este campioana ţării, are un lot extrem de bun, o conducere serioasă şi este un club care – prezintă garanţii pentru -orice jucător. În al doilea rând pot să evoluez la un nivel cât mai înalt, în Liga Campionilor, unde îţi poţi măsura forţele cu cei mai buni”.