Majoritatea aeroporturilor europene au incercat sa reia cel putin partial zborurile, marti 20 aprilie, in vreme ce se anunta ca vulcanul islandez Eyjafallajokull a slobozit in atmosfera un al doilea nor de cenusa. Anuntul a dus la reinchiderea imediata a multor aeroporturi, in special in tari situate in nordul continentului, cum sunt Marea Britanie, Finlanda si chiar Polonia.
Decizia tarilor europene de a inchide complet traficul aerian vreme de 5 zile, cu riscul de a declansa o noua criza economica la scara planetara, este din ce in ce mai contestata de experti. Unii oficiali europeni au recunoscut ca decizia s-a bazat pe validitatea unor simulari realizate cu programe de computer insuficient testate si fara a lua in seama totalitatea datelor disponibile.
Interdictia de zbor a fost mentinuta in ciuda insistentelor unor companii de aviatie, precum Air France, sau olandeza KLM, care au efectuat zboruri experimentale, de joasa altitudine si fara pasageri de-a lungul weekendului, si care au atras atentia asupra absentei riscului in asemenea conditii. Matthias Ruete, directorul general al UE pentru mobilitate si transport, recunostea astfel ieri, in paginile cotidianului britanic Financial Times, ca responsabilii UE nu stiu exact care ar fi concentratia de cenusa vulcanica primejdioasa pentru zboruri si care este viteza cu care cenusa coboara spre sol sau e impinsa de vant.
Uniunea Europeana este astfel din nou criticata pentru functionarea sa greoaie, lucru vazut si din faptul ca ministrii transporturilor din UE au asteptat 5 zile inainte de a organiza, luni, o teleconferinta care a luat doar decizii aproximative, cum ar fi impartirea Europei in trei zone, in functie de concentratia de cenusa din atmosfera. Responsabilii nationali ai transportului aerian, in majoritatea tarilor Europei, erau insa incapabili, 24 de ore mai tarziu, sa defineasca cu precizie acele zone. Situatia a fost discutata marti si de catre Parlamentul European, reunit cu efective reduse la Strasbourg, unde o serie de deputati au criticat lentoarea reactiilor europene. Lipsa de coordonare se explica insa in primul rand prin faptul ca responsabilitatea asupra spatiului aerian ii revine fiecarei tari membre, iar nu Uniunii, ceea ce, pune in lumina paradoxul unei situatii in care UE poate impunetarilor membre regulile sacrificarii gainilor, nu insa si o administrare in comun a spatiului aerian.
La Geneva, Organizatia Mondiala a Sanatatii a anuntat marti ca cenusa vulcanica ramane in straturile inalte ale atmosferei si ca nu reprezinta o primejdie pentru populatie.