2.9 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăSpecialHalep și Tecău, ambasadori ai turismului românesc

Halep și Tecău, ambasadori ai turismului românesc

Simona Halep și Horia Tecău au fost numiți ambasadori ai turismului românesc, în cadrul unei gale în care au primit același titlu și alți tineri români care s-au făcut remarcați peste hotare. Fostul campion la sabie Mihai Covaliu, studenta de etnie romă Anina Ciuciu, informaticianul Ionuţ Budişteanu şi violonistul Alexandru Tomescu au primit de asemeni pașapoartele diplomatice.

Documentele le-au fost înmânate celor şase ambasadori onorifici într-o ceremonie organizată la sediul Guvernului, la care au participat premierul Victor Ponta și ministrul delegat pentru Turism, Florin Jianu.

Simona Halep, numărul 3 mondial, este cea mai bună jucătoare de tenis din istoria României, poziție pe care o împarte cu Viginia Ruzici, mentorul său. Halep a reușit performanțe deosebite începând din mai 2013: 7 titluri WTA, sfert de finală Australia Open, finală Roland Garros, semifinală Wimbledon.

Horia Tecău, fost numărul 5 mondial la dublu masculin, a câștigat în cariera sa 20 de titluri ATP la dublu și a jucat alte 14 finale.

Ceilalți români care au primit pașapoarte diplomatice sunt: tânăra româncă de etnie romă Anina Ciuciu, care studiează dreptul la Sorbona şi vrea să devină magistrat, după ce a ajuns clandestin în Franţa împreună cu părinţii săi; violonistul Alexandru Tomescu, decorat și de ambasada Italiei; informaticianul Ionuţ Budişteanu, câștigător al Intel International Science and Engineering Fair (Intel ISEF) 2014, unul din cei mai influenți tineri la nivel mondial; Mihai Covaliu, antrenor al lotului naţional masculin de sabie și fost campion olimpic şi mondial.

Proiectul "România Promovată prin Valori" propune o nouă formă de promovare a României, care va completa campaniile de imagine aflate în derulare.

Cele mai citite

Ucraina are nevoie de o poziție „realistă” cu privire la problemele teritoriale, afirmă Macron

Președintele francez Emmanuel Macron a afirmat recent că Ucraina trebuie să adopte o poziție mai realistă în privința problemelor teritoriale, ca parte a eforturilor...

Papa Francisc numește prima femeie la conducerea unui important birou din Vatican

Într-o decizie istorică, Papa Francisc a numit-o pe Simona Brambilla responsabilă al departamentului ce se ocupă cu toate ordinele religioase ale Bisericii Catolice, fiind...

Schimbări în Liga 1! UTA Arad l-a transferat pe Andrei Gorcea și a reziliat contractul cu Robert Popa

UTA Arad a oficializat venirea portarului Andrei Gorcea de la U Cluj și a anunțat despărțirea de Robert Popa, care pleacă după doar jumătate...
Ultima oră
Pe aceeași temă