19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialHalalai, EximBank: Avem capacitatea de a juca de la egal la egal...

Halalai, EximBank: Avem capacitatea de a juca de la egal la egal cu celelalte bănci

EximBank are capacitatea de a juca de la egal la egal cu celelalte bănci din sistem la nivelul finanţărilor în lei şi, în plus, avem şi un nivel competitiv de costuri, singura condiţie pentru ca sprijinul nostru să fie unul real fiind viabilitatea proiectelor, a spus Traian Halalai, preşedintele EximBank, la o întâlnire cu oamenii de afaceri pe care banca a organizat-o la Galaţi.

“Suntem într-o perioadă în care putem juca un rol important în economie şi, în acelaşi timp, avem şi resursele necesare. Ştim că unii agenţi economici încă mai au reţineri în a lucra cu o bancă de stat. Nu pot decât să îi încurajez să apeleze, totuşi, la EximBank, pentru a vedea prin experienţa proprie că atitudinea băncii faţă de client s-a schimbat, fluxurile de lucru s-au relaxat, iar portofoliul de produse ţine pasul cu nevoile pieţei. Aş vrea numai să reţineţi faptul că EximBank dispune de fonduri şi este deschisă să finanţeze sau să garanteze proiectele firmelor. Şi nu ne referim numai la exportatori, ci la orice tip de societate comercială, fie că este IMM, companie mare, exportă sau se adresează numai pieţei interne”, a mai spus Traian Halalai.

El a adăugat că întâlnirea cu comunitatea de business din zona Galaţi vine la scurt timp de la deschiderea unei noi agenţii în oraşul de pe malul Dunării, ambele decizii făcând parte din strategia de dinamizare a activităţii băncii şi de consolidare a relaţiei pe care o are cu mediul de afaceri.

La sesiunea de la Galaţi au participat peste 40 de manageri ai companiilor din regiune – precum Asil, Menarom, Sarlo Design, Derpan, Transeuropa Port, Mairon, Prutul, Criomec etc., dar şi reprezentanţii autorităţilor locale – Marius Stan, primarul municipiului Galaţi, sau Aurel Vlaicu, city managerul oraşului.

”Pregătim aprobarea unui pachet de măsuri destinat susţinerii şi dezvoltării mediului de afaceri local, iar întâlnirea organizată de EximBank este cu atât mai binevenită”, a afirmat Marius Stan, primarul Galaţiului.

În cadrul evenimentului, oficialii EximBank au subliniat şi faptul că banca este pregătită să răspundă nevoilor mediului de afaceri şi dispune de instrumente financiare viabile pe care le poate particulariza după profilul fiecărei companii.

Alături de întâlnirea cu oamenii de afaceri locali, EximBank a mai organizat o sesiune de lucru şi cu reprezentanţii băncilor comerciale din Galaţi pentru identificarea celor mai eficiente metode de colaborare. În cadrul evenimentului, la care au participat circa 25 de membri ai comunităţii bancare locale, a fost punctat faptul că EximBank şi-a stabilit ca obiectiv major eliberarea cât mai multor fonduri de stat către economie, în parteneriat cu celelalte bănci comerciale.

Banca deţine în portofoliu produse complementare celor oferite de băncile comerciale, în special facilităţi care pot contribui la reducerea riscurilor asociate activităţii de creditare pentru segmentul corporate. În această categorie intră produsele de garantare şi cele de asigurare prin intermediul cărora EximBank poate prelua o parte semnificativă a riscurilor.

Anul trecut, companiile care au ales EximBank ca partener au beneficiat din partea băncii de garanţii care au facilitat obţinerea de credite în valoare de circa 1,4 miliarde de lei de la băncile comerciale de pe piaţă.

EximBank este o instituţie specializată al cărei portofoliu de produse, axat pe cele trei direcţii de acţiune – finanţare, garantare şi asigurare, permite băncii să susţină activitatea şi dezvoltarea exportatorilor, a IMM-urilor şi a companiilor ce derulează proiecte în domenii prioritare pentru dezvoltarea economiei, în special a celor ce contribuie la absorbţia de fonduri europene.

Banca deţine o reţea de 16 unităţi – Bucureşti, Bacău, Braşov, Buzău, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Timişoara, Sibiu şi Târgu Mureş – iar operatorii economici pot obţine informaţii suplimentare prin intermediul site-ului www.eximbank.ro.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă