20.8 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialHainele inteligente şi vii

Hainele inteligente şi vii

Un pulover care îţi verifică permanent starea de sănătate, dantelă din rădăcini de căpşune sau o rochie din celuloză care creşte singură, fără cusături, produsă de microbii care duc la fermentarea vinului: la cea de-a treia ediţie a expoziţiei „Futurotextiles“ inovaţia tehnologică atinge uneori cote SF şi se-mbină cu arta şi cu moda haute couture. Expoziţia s-a încheiat pe 14 iulie la Cité des Sciences din Paris şi porneşte în lume, urmând ca, după cum am precizat, în această toamnă să poposească şi în ţara noastră.

„Originile fibrelor sunt câteodată ciudate. Cafeaua, o pietricică de bazalt, glicina pot da naştere unei fibre, unui fir, unei ţesături. Noile fibre par să vină direct din domeniul ştiinţifico-fantastic. Interactive, inteligente, supuse la tehnici diverse de enducţie, apretare şi microîncapsulare, capătă proprietăţi cosmetice sau terapeutice – textilele bio-senzoriale, de exemplu, îţi pot modifica anumite condiţii fizice în funcţie de mediu, devenind astfel antibacteriene, termoregulatoare, hidrofile, terapeutice“, a declarat Caroline David, curatorul expoziţiei.

Proiect născut la Lille, în 2004

Proiectul „Futurotextiles“ s-a născut în urma avântului tehnic şi cultural al oraşului Lille, capitală culturală europeană în 2004. Începând cu 2006, la iniţiativa lille3000, expoziţia propune o viziune de ansamblu a numeroaselor întrebuinţări ale textilelor contemporane, de la creaţia artistică la ştiinţe aplicate. De la prima ediţie, expoziţia „Futurotextiles“ a avut mai mult de 500.000 de vizitatori din lumea întreagă (Lille, Istanbul, Bangkok, Casablanca, Shanghai, Barcelona, Prato, Lodz). După primele două ediţii (2006, respectiv 2008), expoziţia actuală include noile descoperiri şi pune accentul pe fibrele naturale, pe ultralejer şi pe invenţii demne de autorii de SF.

Expoziţia este compusă din 3 părţi: cea pedagogică (în care sunt explicate originile şi diversitatea textilelor), cea ştiinţifică (în care se pune accentul pe tehnologia viitoare a textilelor) şi cea artistică, pentru că noile fibre şi proprietăţile lor speciale inspiră mai mult ca oricând creatorii şi designerii.

Tricoul terapeutic şi ţinuta de gală din ţesut lemnos

Tricoul Psyché, ce poate fi utilizat în medicină, este echipat cu captori discreţi ce înregistrează ritmul cardiac şi respirator al individului care îl poartă, cât şi mişcările acestuia. Informaţiile sunt transmise instantaneu către o centrală printr-un sistem de IP/GPRS, iar adaptatea tratamentului poate fi astfel precisă şi ultrarapidă.

Wooden Textile – realizat de Elisa Strozyk. Jumătate lemn, jumătate textil, acest material, dur şi suplu în acelaşi timp, nu-şi găseşte locul în nici o categorie. Mirosul şi aspectul îl fac să pară în acelaşi timp familiar şi straniu, pentru că poate lua forme neaşteptate şi poate procura experienţe tactile paradoxale. Duo-ul Léa Peckre (creatoare) şi Elisa Strozyk (creatoare a materialului) a imaginat pentru „Futurotextiles“ prima ţinută din textil lemnos. La Timişoara, expoziţia se va desfăşura la Halele TIMCO (strada Circumvalaţiunii 8-12), iar accesul va fi gratuit. La Bucureşti, expoziţia va fi prezentată între 15 octombrie şi 17 noiembrie, în spaţiile pentru expoziţii temporare ale Muzeului Naţional de Istorie a României. Evenimentul este organizat de Institutul Francez.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă