21.2 C
București
duminică, 6 octombrie 2024
AcasăSpecialHăineală: CSM îşi face datoria indiferent de presiuni

Hăineală: CSM îşi face datoria indiferent de presiuni

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Oana Schmidt Hăineală, a declarat, luni, că CSM a demonstrat că îşi poate face datoria indiferent de presiune, potrivit Mediafax.

Şedinţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, la care participă şi preşedintele Traian Băsescu, a început cu prezentarea raportului de activitate din 2013 al instituţiei, de către procurorul Oana Schmidt Hăineală, care îşi încheie mandatul de un an la conducerea CSM.

Oana Schmidt Hăineală a spus că, în ultimii doi ani, Consiliul a fost pus foarte des în postura de a-şi exercita principalul rol constituţional, acela de garant al independenţei justiţiei.

Citeşte şi: Candidatul Bordea la şefia CSM are un proiect de management care poate subordona Justiţia. Vezi unde sunt capcanele

„CSM a luat atitudine ori de câte ori a fost periclitată sau afectată independenţa justiţiei şi cred că, în final, toate încercările prin care instituţia a trecut au avut un rol benefic, pentru că ne-au oferit ocazia să demonstrăm şi să ne demonstrăm că rezistăm la seisme de magnitutidine ridicată şi ne putem face datoria indiferent de presiune”, a mai spus Oana Schmidt Hăineală.

Preşedintele CSM a adăugat că procurorii au demonstrat că îşi pot asuma conducerea forului magistraţilor şi că se regăsesc pe deplin în statutul de magistraţi.

„Eu consider că noi procurorii am demonstrat că ne putem asuma conducerea forului magistraţilor şi am demonstrat încă o dată în plus şi prin această modalitate faptul că suntem şi ne regăsim pe deplin în statutul de magistraţi”, a spus Oana Schmidt Hăineală, care a condus CSM din ianuarie 2013.

La şedinţa de luni a Plenului CSM urmează să fie aleasă noua conducere a CSM.

Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, luni, înaintea şedinţei Plenului Consiliului, că este „o lacună a legii” faptul că în fiecare an trebuie făcute alegeri pentru şefia CSM, el spunând totodată că nu este îngrijorat că alegerile de astăzi de la CSM vor schimba trendul în justiţie.

„Acolo e legea de aşa natură, îi obligă la schimbarea şefilor în fiecare an. Cred că este o lacună a legii. E clar că nu toţi oamenii sunt de acelaşi calibru în CSM sau cu acelaşi nivel de credibilitate la opinia publică. Nu aş spune că sunt ingrijiorat că alegerile de azi vor schimba un trend în justiţie, că oamenii cheie în justiţie sunt preşedintele şi vicepreşedinţii Înaltei Curţi, ai DNA, DIICOT. Aici sunt cheile în justiţie, CSM e cel care administrează justiţia, având ca principale atribuţii şi partea de inspecţie şi partea de apărare a prestigiului magistraţilor”, a afirmat preşedintele, la B1 TV.

El a mai spus că nu pleacă de la premisa că CSM „ar fi structura care s-ar pune la dispoziţia politicului pentru a bloca”.

Citeşte şi: Băsescu, huiduit la intrarea în sediul CSM

Judecătorul Adrian Bordea şi-a anunţat, luni, cadidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, iar procurorii Bogdan Gabor şi Gheorghe Muscalu s-au înscris în cursă pentru funcţia de vicepreşedinte.

Proiectele de management ale celor trei candidaţi au fost postate pe site-ul CSM cu câteva ore înaintea şedinţei Plenului Consiliului în care va fi aleasă noua conducere, după încheierea mandatelor preşedintelui CSM, procurorul Oana Schmidt Hăineală şi a vicepreşedintelui, judecătorul Adrian Bordea.

Surse din cadrul CSM au declarat pentru MEDIAFAX că, dacă judecătorul Adrian Bordea va fi ales preşedinte al Consiliului, îl va susţine la funcţia de vicepreşedinte pe procurorul Gheorghe Muscalu.

Potrivit legii, candidaţii pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte al CSM se pot înscrie şi în timpul şedinţei de plen. Fiecare candidat trebuie să prezinte un proiect de management al instituţiei.

Consiliul Superior al Magistraturii este condus de un preşedinte şi un vicepreşedinte, care nu pot face parte din aceeaşi secţie. Astfel, dacă unul dintre ei face parte din secţia pentru judecători, cel de-al doilea trebuie să fie procuror. Instituţia a fost condusă în 2013 de procurorul Oana Schmidt-Hăineală, în calitate de preşedinte, şi de judecătorul Adrian Bordea, drept vicepreşedinte.

CSM este alcătuit din 19 membri. Astfel, în urma alegerilor organizate de adunările generale ale instanţelor şi parchetelor sunt aleşi de magistraţi nouă judecători şi cinci procurori. De asemenea, din consiliu fac parte şi membrii de drept, respectiv ministrul Justiţiei, procurorul general al României şi preşedintele instanţei supreme. Acestora li se alătură doi reprezentanţi ai societăţii civile aleşi de Senat.

La alegerile pentru conducerea CSM pot participa doar cei nouă judecători şi cei cinci procurori.

Judecătorul Adrian Bordea a ocupat funcţia de vicepreşedinte al CSM în 2013, fiind ales în şedinţa din 26 februarie. Astfel, mandatul vicepreşedintelui a început la două luni distanţă faţă de cel al preşedintelui CSM, întrucât Oana Schmidt Hăineală a fost aleasă la conducerea instituţiei în şedinta din 4 ianuarie 2013.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a luat act, în 10 decembrie 2013, de cererea lui Adrian Bordea de demisie din funcţia de vicepreşedinte al CSM, începând din 7 ianuarie, solicitarea fiind formulată pentru ca alegerea noului vicepreşedinte să poată avea loc la aceeaşi dată cu cea pentru preşedintele Consiliului.

 

 

 

Cele mai citite

Reacția Dianei Șoșoacă după respingerea candidaturii la alegerile prezidențiale

Diana Șoșoacă a reacționat după ce Curtea Constituțională a României i-a respins candidatura la alegerile prezidențiale. Aceasta își cheamă susținătorii la un miting: „Absolut...

Oglinda uscată a Moldovei: peste jumătate dintre locuitori, nu au apă potabilă

Datele INS arată că 1.800 de şcoli şi grădiniţe nu au acces la reţeaua de apă Cel mai recent raport al Institutului Naţional de Statistică...

Dopamina politicii sau genetica minciunii

Oamenii politici care nu-și recunosc greșelile, devin antipatici. Tac sau își raționalizează răspunsul, se uită în jur și-și recalibrează discursul. Avem un recul când...
Ultima oră
Pe aceeași temă