19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialHagi: Sportul va progresa numai prin sponsorizări

Hagi: Sportul va progresa numai prin sponsorizări

Fostul internaţional român Gică Hagi trage un semn de alarmă referindu-se la viitorul sportului românesc. Hagi crede că fenomenul sportiv nu va putea progresa în viitorul apropiat fără sponsorizări, informează realitatea.net.

Fostul mare fotbalist propune modificarea Legii Sponsorizării pentru ca marile companii şi multinaţionalele să poată ajuta fotbalul şi sportul în general.

„Poate într-o zi ar fi bine să ne gâdim mai mult şi la Legea Sponsorizării să o schimbăm pentru că nu e schimbată din anii ‘90. Nimeni nu vorbeşte că e singura lege din România neschimbată şi care ar putea ajuta fotbalul. Iar fotbalul este ceva social dacă nu mă înşel, care face bine şi e foarte important pentru societatea românească. Cine aude, poate chiar tratăm foarte serios acest subiect pentru că ar trebui schimbată neapărat. Pentru că altfel nu poţi să ajuţi sportul să se dezvolte dacă multinaţionalele şi marile companii nu vin lângă sport, cultură, educaţie. Sunt lucruri importante”, a spus Hagi, citat de Mediafax.

Gheorghe Hagi a fost prezent, marţi, la conferinţa de presă susţinută cu ocazia lansării turneelor internaţionale „Talent Cup” (Under 17) şi „Cupa Stelelor Estului” (Under 15) organizate de Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” la Constanţa, în perioadele 16-18 august, respectiv 5-9 septembrie.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă