4.3 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialHAGI: „Dacă merge aşa, nu plătesc nimic şi intru în insolvenţă“

HAGI: „Dacă merge aşa, nu plătesc nimic şi intru în insolvenţă“

Viitorul este ameninţată de retrogradare, dar echipa de pe litoral are toate şansele să rămână în Liga I, atât pe teren, cât şi în cazul licenţelor neacordate.

 

„Cine strigă mai tare este ascultat!”, spunea Gheorghe Hagi după meciul câştigat de echipa sa, Viitorul Constanţa, în faţa celor de la Gloria Bistriţa. Patronul formaţiei de pe litoral a fost deranjat la culme de faptul că se fac fel şi fel de scenarii pentru ca echipele care nu au luat licenţa să rămână în primul eşalon. Hagi a spus că nu doreşte decât să se respecte regulamentele, iar în acest caz, echipele retrogradate sunt cunoscute deja, iar Viitorul nu este printre ele.

Trei echipe nu au primit licenţa pentru sezonul viitor, Rapid, Universitatea Cluj şi Turnu Severin. Ultima este vizată de retrogradare, astfel că locurile primelor două trebuie ocupate. Acestea nu pot fi luate decât de formaţii din primul eşalon. În aceste condiţii, Rapid şi U Cluj vor retrograda alături de Turnu Severin şi Gloria Bistriţa, restul formaţiilor urmând a juca şi în sezonul viitor în Liga I. Hagi se bazează pe aceste calcule, el declarând la finalul meciului cu Gloria Bistriţa de luni seară că „sunt trei echipe care n-au luat licenţa şi asta înseamnă că doar una retrogradează. Important este că noi am luat licenţa. Mă deranjează însă când văd că se fac scenarii ca echipele care nu au luat licenţa să rămână în Liga I, iar cele care fac eforturi ca totul să meargă bine financiar, îşi plătesc datoriile către stat şi jucători, sunt date la o parte. Păi, dacă merge aşa nu mai plătesc nici eu nimic, intru în insolvenţă şi am terminat discuţia, mai departe văd eu ce va fi. Din păcate, la noi cine strigă mai tare, acela este băgat în seamă. Dan Petrescu a făcut acest lucru şi a reuşit să ia campionatul cu Unirea Urziceni, nici eu nu mai tac de acum”, a spus indignat Hagi.

Hagi se bazează şi pe un precedent, Sportul Studenţesc -rămânând în Liga I, în urmă cu mai mulţi ani, deşi a terminat pe ultimul loc al clasamentului. Studenţii au profitat atunci de faptul că mai multe echipe nu au luat licenţa ori s-au desfiinţat. 

Calcule. Viitorul, favorită şi pe teren

Victoria obţinută de Viitorul Constanţa în faţa codaşei Gloria Bistriţa, scor 2-0, i-a propulsat pe constănţeni deasupra liniei retrogradării, pe locul 14. Echipa de pe litoral are acum un punct avans în faţa celor de la Concordia Chiajna, trei în faţa celor de la CS Turnu Severin, patru în faţa celor de la CSM S Iaşi şi 13 în faţa Gloriei, echipă retrogradată matematic. De rezultatele obţinute de aceste echipe în ultimele trei runde depinde soarta Viitorului Constanţa. Trupa lui Hagi are, din păcate, cel mai greu program, ea urmând a juca în deplasare cu Steaua şi Dinamo, dar şi un meci direct cu Turnu Severin, acesta fiind probabil şi meciul salvării, programat în chiar ultima etapă. Dacă Dică şi compania reuşesc să obţină cele trei puncte cu Severinul, atunci şansele sunt de partea lor.

Cele mai citite

Interes major pentru Autostrada Litoralului: 11 companii în competiție pentru contractul de miliarde

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a subliniat că lucrările vor fi realizate la standarde europene, proiectul fiind finanțat din fonduri europene și de la bugetul...

SUA: Băncile mari dau în judecată Rezerva Federală pentru teste de rezistență controversate

Marți, băncile importante și grupurile de afaceri au intentat un proces împotriva Rezervei Federale (Fed), acuzând că testele anuale de rezistență aplicate marilor instituții...

Aproximativ 300 de șoferi au rămas fără permis de Crăciun

În ultimele 24 de ore, poliția rutieră a luat măsuri drastice pentru siguranța traficului, scoțând din circulație aproape 300 de șoferi care reprezenta un...
Ultima oră
Pe aceeași temă