2.9 C
București
marți, 7 ianuarie 2025
AcasăSpecialHagi, cetatean de onoare al comunei Stejaru

Hagi, cetatean de onoare al comunei Stejaru

»  "Regele" a fost primit calduros de machidonii sai, fiind asaltat de doritorii de autografe.

 

»  Turneul de old boys de la Stejaru a adus pe teren fostele glorii ale Rapidului si ale Craiovei Maxima.

Cu toate ca abia au promovat in Liga a III-a de fotbal, Sageata Stejaru pare sa devina o echipa cunoscuta in intreaga tara. In localitatea tulceana a avut loc un turneu de old boys la care au fost invitati fotbalisti importanti din istoria "sportului rege" din Romania. Astfel, prin aceasta actiune, au fost readuse in prim-plan mai multe foste glorii ale Universitatii Craiova, Rapidului si, implicit, ale echipei nationale a Romaniei. Organizatorii i-au surprins pe locuitorii comunei prin aducerea la Stejaru a celui mai mare fotbalist roman al tuturor timpurilor, Gheorghe Hagi. Primarul comunei, Dumitru Enache, i-a acordat lui Gica Hagi titlul de cetatean de onoare al comunei Stejaru, iar fostul numar 10 al nationalei a semnat in Cartea de oaspeti a comunitatii. "Am acceptat cu mare placere invitatia. Cel mai important lucru este ca fotbalul se joaca oriunde", a declarat Hagi.

 

Asaltat de fani de toate varstele, Gheorghe Hagi a acceptat sa se pozeze si a acordat o multime de autografe. Totodata, Hagi a dat lovitura de incepere a confruntarii ce a opus fostele glorii ale Rapidului si ale Universitatii Craiova, aceasta din urma alcatuita in mare parte din fosti componenti ai Craiovei Maxima. Cei peste 2.000 de localnici, care au umplut la maximum arena din Stejaru, i-au putut vedea la lucru pe rapidistii Rica Raducanu, Ion Manu, Teofil Codreanu, Florica Draghici, Bratu Parvu, Iosif Damaschin, Florin Motroc, Nicu Gheara, Stelian Marin, Nae Manea, dar si pe craiovenii Ilie Balaci, Nicolae Negrila, Nicolae Tilihoi, Narcis Mohora. Scorul final (3-3) a contat mai putin. In ciuda ploii torentiale care s-a abatut asupra arenei din Stejaru, spectatorii au ramas neclintiti pe scaune si au gustat spectacolul oferit de idolii de odinioara.

» A venit si Nasu’
In cadrul acestui turneu, in echipa Rapidului a evoluat si presedintele Federatiei Romane de Fotbal, Mircea Sandu, care a raspuns cu amabilitate invitatiei lansate de organizatori. "Dorim o promovare a sportului si in mediul rural. Sportul romanesc este in suferinta si facem eforturi pentru a atrage investitorii", a declarat Mircea Sandu, incantat de eforturile investitorilor din localitate. Totodata, Nasu’ a evitat subiectul delicat "echipa nationala". Spectacolul a fost la el acasa, jucatorii prezenti pe gazon facandu-i sa inteleaga pe cei mai tineri, prin executii de mare finete, de ce orice arena din tara era arhiplina atunci cand evoluau ca fotbalisti.

Cele mai citite

Yoon Suk Yeol, președintele suspendat al Coreei de Sud, refuză să se lase arestat de anchetatorii anticorupție

Președintele suspendat al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, rămâne sfidător în reședința sa recent fortificată, în timp ce anchetatorii încearcă să prelungească mandatul...

Cinci răniți în urma unui grav accident feroviar la Coroisânmărtin în județul Mureș

Un grav accident feroviar a avut loc, luni seară, în localitatea Coroisânmărtin, județul Mureș, unde un autoturism a fost lovit de un tren pe...

Yoon Suk Yeol, președintele suspendat al Coreei de Sud, refuză să se lase arestat de anchetatorii anticorupție

Președintele suspendat al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, rămâne sfidător în reședința sa recent fortificată, în timp ce anchetatorii încearcă să prelungească mandatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă