9.9 C
București
luni, 26 februarie 2024
AcasăSpecialGuvernul vrea standarde de calitate pentru toate unitățile sanitare

Guvernul vrea standarde de calitate pentru toate unitățile sanitare

Guvernul a stabilit în ședința de miercuri înființarea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, pentru supravegherea calității actului medical. Toate unitățile sanitare vor intra în procesul de evaluare pentru a fi acreditate.

Executivul a decis înființarea Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate, prin reorganizarea Comisiei Naționale de Acreditare a Spitalelor (CONAS), instituție care va avea rolul să supravegheze, prin intermediul unor evaluări sistematice și prin pârghii juridice, respectarea calității actului medical în toate uni­tă­țile sanitare. „Este o extindere a implementării managementului cali­tății servicilor medicale, înainte erau vizate doar spitalele, acum vor fi implementate standarde pentru toate unitățile sanitare, era o cerință a Comisiei Europene din anul 2009, care solicita o strategie de diminuare a riscurilor pacientului“, a explicat, pentru România liberă, consilierul prim-ministrului, Vasile Cepoi. Astfel, sistemul sanitar, în ansamblul său, va putea fi monitorizat sub aspectul respectării și îmbunătățirii calității actului medical.

Toate unitățile sanitare vor intra în procesul de evaluare în vederea acreditării.

Acreditarea este procesul prin care se validează faptul că serviciile medicale oferite de o unitate sanitară sunt conforme cu standardele adoptate de Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate, proces în urma căruia unitățile sanitare sunt clasificate pe categorii de acreditare, se precizează într-un comunicat de presă transmis de Guvern.

Cardul de sănătate, obligatoriu din 1 aprilie

„Azi a fost schimbat cadrul legislativ, dar demersul e unul îndelungat, estimez că va dura un an de zile. Vom începe discuțiile cu medicii de familie, cu medici din ambulatoriu, cu asociațiile de pacienți pentru a cădea de acord în privința acestor standarde care trebuie respectate. Se încearcă, prin impunerea acestor standarde, evitarea infecțiilor intraspitalicești, reacțiilor adverse la medicamente, accidentele din cauza aparatelor medicale etc.“, a mai explicat Cepoi.

Tot ieri, Guvernul a aprobat proiectul de act normativ care prevede utilizarea cardului național de sănătate în paralel cu actualul sistem de validare a serviciilor medicale, în perioada 1 februarie-31 martie 2015. În acest fel, se va asigura accesul la servicii medicale și celor aproximativ 800.000 de asigurați care încă nu au primit cardul. Cardurile vor fi distribuite și de medicii de familie.

Începând cu data de 1 aprilie 2015, cardul naţional de sănătate va deveni unicul instrument de validare a serviciilor medicale. Ce care nu sunt înscriși pe lista unui medic de familie pot ridica cardurile de la sediul casei de asigurări în evidența căreia se află.

Începând de săptămâna trecută, sute de medici de familie au solicitat preluarea cardurilor pentru asiguraţii din listele lor. „Proiectul de act normativ conţine şi propunerea CNAS ca adeverinţa de asigurat, valabilă trei luni de la emitere, să fie alternativa pentru cei care refuză cardul din motive religioase sau de conştiinţă“, se arată în comunicatul CNAS.

Mai mult, cardul naţional de sănătate va deveni unicul instrument de validare a serviciilor medicale acordate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate începând cu data de 1 mai 2015.

Cele mai citite

Nae Caranfil, regizorul:”Nici la Hollywood nu prea mai sunt bani”

La Dialogurile Puterii, un invitat special, regizorul Nae Caranfil, cu modestia creatorului, vorbește despre filme, despre trecutul și viitorul cinematografiei, dar și despre...

Peste 13.500 de bugetari angajați în numai un an

În luna decembrie a anului trecut, numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era de 1.292.559. Făcând o scurtă analiză,...
Ultima oră
Pe aceeași temă