3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialGuvernul SUA va mai pompa inca 5,5 miliarde dolari in GM si...

Guvernul SUA va mai pompa inca 5,5 miliarde dolari in GM si Chrysler

Administratia Obama va acorda Chrysler un nou ajutor de stat, de 500 milioane de dolari, pentru a incuraja o alianta cu grupul italian Fiat, si va extinde sprijinul pentru General Motors (GM) cu cinci miliarde de dolari in luna mai, pentru a evita falimentul concernului, potrivit Mediafax.

Potrivit unui raport independent de supraveghere pe marginea programului de salvare derulat de Trezoreria SUA, General Motors va putea astfel sa se restructureze fara a intra in procedura de faliment, iar Chrysler ar trebui sa obtina un parteneriat cu Fiat pentru a supravietui.

Separat, uniunea sindicala United Auto Workers (UAW), cea mai mare organizatie de acest fel din industria auto americana, isi incurajeaza membrii sa lanseze apeluri catre Casa Alba, prin telefon sau email, pentru a se asigura ca muncitorii si angajatii pensionati sunt tratati corect in negocierile purtate cu Chrysler si GM, considerate vitale pentru supravietuirea celor doua companii.

"Avem nevoie de sustinerea presedintelui Barack Obama si a echipei sale pentru interesele lucratorilor si angajatilor pensionati in cadrul acestor negocieri de restructurare", au transmis liderii UAW catre membrii sindicali.

UAW reprezinta circa 26.000 de angajati Chrysler si 62.000 de salariati GM.

Uniunea sindicala se confrunta cu presiuni pentru reducerea datoriilor Chrysler si GM, alaturi de banci si alti creditori, pentru a permite restructurarea celor doua companii fara proceduri de faliment.

Echipa guvernamentala desemnata sa supravegheze programele de sprijin pentru industria auto considera ca Chrysler nu poate supravietui pe cont propriu, iar autoritatile si-au asumat rolul de intermediar in negocierile dintre compania americana si grupul Fiat pe marginea unei aliante.

Administratia americana a oferit pana la sase miliarde de dolari petnru sustinerea aliantei, care ar asigura Chrysler accesul la tehnologia si brevetele pentru masini de dimensiuni reduse proiectate de Fiat. Grupul italian ar beneficia, in schimb, de platforme pentru lansarea unei game de camionete usoare si de o retea extinsa si solida de comercializare a automobilelor pe piata americana.

GM si Chrysler au incasat, in decembrie 2008, ajutoare de stat in valoare totala de 17,4 miliarde de dolari si au cerut, ulterior, o majorare semnificativa a fondurilor guvernamentale, avertizand ca nu vor putea evita falimentul in acest an.

Informatii financiare si bursiere puteti gasi pe www.romaniafinanciara.ro

Cele mai citite

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...

George Simion a întrerupt dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Ce spune despre legăturile cu Rusia și ofițerii GRU

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a întrerupt, marți seara, dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament. Acesta a fost întrebat de jurnaliștii...

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă