Şoferii vor fi obligaţi ca, în perioada sezonului rece, începând cu luna noiembrie, să îşi echipeze maşinile cu anvelope de iarnă sau tip all season, în caz contrar urmând să fie sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 2.500 lei şi 4.000 lei, a anunţat, miercuri seara, ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, potrivit Mediafax.
Obligaţia a fost introdusă prin ordonanţa aprobată în şedinţa de miercuri a Guvernului.
Ministrul a precizat că obligaţia anvelopelor de iarnă va fi valabilă de la începutul lunii noiembrie, pentru trasee dificile, precum cele acoperite cu gheaţă.
În cazul vehiculelor cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al celor de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, maşina trebuie echipată cu anvelope de iarnă pe axele de tracţiune şi/sau să aibă montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.
Surse participante la şedinţa de săptămâna trecută a Guvernului au relatat atunci agenţiei MEDIAFAX că membrii Cabinetului au discutat ordonanţa privind obligativitatea anvelopelor de iarnă, iar premierul Boc a întrebat, urmărit atent de miniştri interesaţi de maşinile personale, dacă pneurile all season respectă noile norme, Boagiu spunând că acestea pot fi folosite în continuare.
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a lansat recent în dezbatere publică un nou proiect de ordonanţă care prevede obligativitatea echipării autovehiculelor cu anvelope de iarnă în sezonul rece şi estimează că statul va încasa TVA de 445 milioane euro din vânzările de cauciucuri.
Conform proiectului, conducătorii vehiculelor care nu sunt dotate cu anvelope de iarnă în sezonul rece vor fi penalizaţi cu 9 până la 20 de puncte, amendă şi reţinerea certificatului de înmatriculare sau înregistrare al maşinii.