3.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialGuvernul de la Kiev a instituit stare de urgență în Donețk și...

Guvernul de la Kiev a instituit stare de urgență în Donețk și Lugansk

Guvernul de la Kiev a anunțat, luni, instituirea stării de urgență în regiunile separatiste Donețk și Lugansk, ca urmare a frontului comun creat de insurgenții proruși. De asemenea, a fost instituită starea de alertă maximă pe întreg teritoriul Ucrainei, informează Agerpres.

Premierul Ucrainei, Arseni Iațeniuk, a declarat că va conduce o comisie statală de aplicare a stării de urgență care va monitoriza direct situația în zonele de conflict. Obiectivul acestei decizii este  de a asigura ”coordonarea activităților tuturor organelor puterii pentru a garanta securitatea cetățenilor”, potrivit agenției EFE

Liderul autoproclamatei ”republici populare” Donețk, Alexandr Zaharcenko, a declarat că această entitate intenționează că creeze, împreună cu regiunea separatistă vecină Lugansk, un front militar comun împotriva armatei ucrainene.

El a anunțat, sâmbătă, lansarea unei ofensive asupra orașului-port Mariupol, unde cel puțin 30 de civili au fost uciși și circa 100 răniți în urma unui bombardament cu rachete Grad și Uragan lansate, conform OSCE, dinspre zonele controlate de separatiști.

Zaharcenko a revenit, luni, asupra acestei declarații și a subliniat că nu a fost lansat niciun asalt asupra acestei localități. Declarația a fost făcută ca urmare a estimărilor realizate de unii analiști prin care menționau că el a încercat, sâmbătă, să distragă atenția de la ofensiva separatiștilor în direcția orașului Debalțevo.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă