9.9 C
București
duminică, 25 februarie 2024
AcasăSpecialGuvernul cere DNA-ului să ancheteze afacerea cardurilor de sănătate

Guvernul cere DNA-ului să ancheteze afacerea cardurilor de sănătate

Neregulile au fost sesizate de către inspectorii Corpului de Control al prim-ministrului, într-un raport redactat în urmă cu aproape o lună. Potrivit documentului, imprimeria a achiziţionat, în numele CNAS, materiile prime, fără însă ca, în final, să înceapă procedura efectivă a cardurilor.

Imprimeria a achitat 19,8 milioane lei către furnizorul foliilor de policarbonat şi 12,9 milioane euro către furnizorul cipurilor. Inspectorii arată că în memorandumul Guvernului a fost stabilit ca distribuţia cardurilor să fie asigurată de Poşta Română, deoarece aceasta ar fi avut drept exclusiv de prestare a serviciului, dar la momentul controlului s-a constatat că acest drept nu exista, tariful practicat fiind mai mare decât cel pentru care autoritatea a acordat un drept exclusiv.

Ca urmare, arată inspectorii, preşedintele CNAS şi directorul Imprimeriei nu trebuia să aprobe documentaţia de atribuire, ci ar fi trebuit asigurate proceduri concurenţiale pentru poştă şi curierat, potrivit Mediafax.

În raport se mai arată că, din cele 15 măsuri prezentate în memorandum pentru introducerea cardului, nici- una nu a fost realizată integral la termen, ceea ce a generat întârzieri, iar CNAS nu a mai încheiat un contract cu Imprimeria, astfel că procesul tehnologic de realizare a cardurilor nu a mai început. În opinia inspectorilor, faptul că fostul preşedinte CNAS Lucian Duţă şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile a condus la situaţia în care proiectul privind introducerea cardurilor de sănătate nu a mai fost aplicat nici până la sfârşitul anului 2012, acestea constituind posibile fapte de natură penală.

Duţă: „Cardul a fost blocat de Ponta”

În replică, Duţă afirmă că în perioada mandatului său Casa „nu a făcut nici un contract, nu a făcut nici o plată“ cu Poşta Română şi Imprimeria Naţională şi l-a acuzat pe Ponta, susţinând că premierul ar fi vinovat pentru „dezastrul programat în care a adus CNAS şi sistemul de sănătate din România”.

„Cardul de sănătate, proiectul meu, reprezintă elementul central antifraudă din sistemul de sănătate. Prin aplicarea lui s-ar economisi 400 de milioane de euro pe an, bani care
s-ar fi dus direct către pacienţi. Cardul a fost blocat. De cine? De Victor Ponta, prin finul lui, fostul şef al CNAS. Victor Ponta a blocat sistemul antifraudă. Lui Victor Ponta nu-i pasă de pacienţi, îi pasă de clienţii politici”, acuză Duţă,
într-un comunicat de presă.

Amânat pentru al şaselea an consecutiv, cardul face parte din programul informatic de sănătate, cu ajutorul căruia se pot controla mai bine fondurile alocate sistemului sanitar. Raţiu-nile pentru care se doreşte implementarea acestui card ţin de creşterea transparenţei şi diminuarea fraudei la nivelul serviciilor medicale.

Conform HG 900/2012, cardul este obligatoriu de la 1 ianuarie 2013 pentru toţi cetăţenii români cu vârsta de peste 18 ani şi va conţine datele de identificare ale posesorului, respectiv numele acestuia, codul unic de asigurat, care va fi format din 20 de caractere şi diferit de codul numeri personal (CNP), precum şi informaţii medicale despre deţinător, precum RH-ul, grupa sanguină şi istoricul medical. Cu toate acestea, distribuirea cardurilor se amână din diverse motive de şase ani. La începutul acestui ani, nici un român nu intrase în posesia cardului.

Medicii de familie, responsabili cu distribuirea acestor carduri, au refuzat să le înmâneze românilor acele acte pe motiv că se comite o ilegalitate. Pe de altă parte, reprezentanţii Casei susţi-neau că medicii nu comit nici o infracţiune, pentru că există o lege care îi protejează. În acel context, Lucian Duţă a declarat, într-un interviu pentru Gândul, că există anumite „interese politice la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru ca acest card să nu existe”.

 

Cele mai citite

Obiectul surprinzător găsit în geanta Elenei Ceaușescu, după execuție

Ziua de 25 decembrie 1989 a schimbat cursul istoriei României cu o viteză fulgerătoare. Execuția soților Ceaușescu a dus la schimbarea regimului peste...

După Transnistria, alt pericol în Republica Moldova: Autonomia Găgăuză, cu 98% la sută din locuitori pro-Rusia

În contextul în care pe 28 februarie autoritățile de la Tiraspol ar urma să ceară anexarea Transnistriei la Rusia, este posibil ca Putin...

Cristian Popescu Piedone: Candidez la Primăria Capitalei!

Într-o declarație neașteptată, făcută în cadrul emisiunii „Selectiv” de la postul de televiziune B1 TV, moderată de jurnalistul Dan Bucura, primarul Sectorului 5,...
Ultima oră
Pe aceeași temă