10 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSpecialGrofii, fără bani de castele

Grofii, fără bani de castele

„În localitatea Mănăstirea, de exemplu, pro­prietarul castelului Kor­nis este supărat că imobilul nu i-a fost retrocedat în starea în care se afla când a fost luat de statul român, iar legislaţia noastră nu este întotdeauna în favoarea mo­nu­mentelor, pentru că nu prevede măsurile coercitive ce se pot lua în cazul în care proprie­tarul refuză să refacă monumentul dobândit în in­stanţă. În alte ţări, dacă proprietarul nu este în stare să-l pună în valoare, este deposedat”, spune Maria Golban, director al  Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu din Cluj.

Nici castelul Kemeny din Cămăraş sau castelul Haller din Coplean nu stau mai bine, cu diferenţa că la acesta din urmă cei cinci proprietari sunt dispuşi să colaboreze cu statul român. Ei nu au bani să refacă reşedinţa nobiliară de secol XVIII pe care o au în proprietate, astfel că au decis să apeleze la ajutorul autorităţilor judeţene. „În cazul acesta, proprietarii nu pot asigura nici cofinanţarea unui proiect european. Soluţia ar fi să fie cumpărate de cineva, dar la restaurare ar avea nevoie de sprijinul autorităţilor. Nu ştiu în ce măsură se poate face ceva, dar dacă se continuă în ritmul ăsta, o să ajungă la fel cu cel de la Aghireş”, spune istoricul Tudor Sălăgean. Deocamdată prefectul a cerut înfiinţarea unei comisii judeţene care să stabilească o listă prioritară a monumentelor.

Modelul Bonţida

În judeţul Cluj sunt 16 castele şi 22 de conace. Cel mai frumos dintre ele a fost construit la Bonţida în 1437, iar acum fundaţia Transylvania Trust se ocupă se restaurarea şi integrarea lui în circuitul turistic al Ardealului. Palatul Banffy din central oraşului găzduieşte Muzeul Naţional de Artă. Acesta este revendicat de o femeie, pe nume Lucreţia Roşca, care susţine că l-a îngrijit pe baronul Laszlo Banffy până la moar­tea acestuia, în 1974, şi că el i-ar fi lăsat clădirea din Piaţa Unirii drept moştenire, prin testament.

Cele mai citite

Karlo Muhar, aproape de o revenire la CFR Cluj! Probleme financiare la echipa la care e legitimat

Mijlocașul croat ar putea reveni în Superligă, după ce transferul său în Arabia Saudită a fost marcat de neplată. Karlo Muhar (28 de ani), fostul...

Veste excelentă pentru Simona Halep! Românca va juca la Australian Open 2025

Organizatorii turneului de la Melbourne i-au acordat un wildcard pentru calificări, marcând astfel întoarcerea româncei după suspendarea pentru dopaj. Simona Halep, dubla campioană de Grand...

Nicușor Dan nu e mulțumit de activitatea principalilor procurori ai României

Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei şi candidat independent la alegerile prezidenţiale de anul viitor, a declarat că nu este deloc mulţumit nici de...
Ultima oră
Pe aceeași temă