Sindicalistii de la Chimpex nu renunta la greva generala. Maine se implinesc doua saptamani de protest, timp in care nu s-a ajuns la nici o solutie de compromis; dimpotriva, la greva celor de la Chimpex s-au solidarizat alti sase operatori de pe platforma portuara. Liderul Federatiei Nationale a Sindicatelor Portuare, Petre Costel, spune ca la actiunea grevistilor constanteni se vor alatura si lucratorii portuari din alte judete, precum Galati si Tulcea. Este de asteptat ca, in cursul acestei saptamani, ei sa organizeze o greva de avertisment de doua ore, prin care sa-si exprime solidaritatea. Potrivit Legii 168/1999 privind solutionarea conflictelor de munca, grevele de solidaritate nu pot avea loc decat o singura data. Problemele cu care se confrunta operatorii portuari din Constanta si din tara sunt aceleasi: salariile mici si instabilitatea locului de munca. De aceea, principalele revendicari ale sindicalistilor sunt majorarea retributiilor si stabilirea de plati compensatorii, in cazul disponibilizarilor colective. In replica, conducerile operatorilor portuari spun ca, in general, activitatea lor a avut de suferit, din punct de vedere economic, in ultima vreme, astfel incat revendicarile salariatilor sunt imposibil de indeplinit.