5.3 C
București
luni, 4 martie 2024
AcasăSpecialGrecia: Tsipras cere să i se ofere "timp pentru a respira"

Grecia: Tsipras cere să i se ofere “timp pentru a respira”

Premierul grec Alexis Tsipras a cerut, sâmbătă, "timp pentru a respira", într-un comunicat transmis de biroul său, asigurând că "nu caută conflictul" cu partenerii europeni şi internaţionali.

"În pofida perspectivelor diferite, sunt absolut convins că vom găsi în curând un acord favorabil atât Greciei, cât şi Europei în ansamblu", scrie el într-un comunicat în engleză adresat agenţiei Bloomberg şi transmis ulterior întregii prese.

"Nimeni nu vrea conflict şi noi nu am avut niciodată intenţia de a acţiona unilateral în ceea ce priveşte datoria noastră", a declarat şeful Guvernului, liderul partidului Syriza, în intenţia de a calma jocul la o zi după tensiuni puternice.

"Avem nevoie de timp pentru a respira şi a ne pune la punct propriul program de relansare pe termen mediu, care va lua în considerare obiectivele de excedent bugetar primar şi va include reforme radicale pentru combaterea evaziunii fiscale, a corupţiei şi clientelismului", a asigurat Tsipras. În opinia lui, aceasta "nu înseamnă că noi nu ne vom respecta angajamentele faţă de Banca Centrală Europeană sau Fondul Monetar Internaţional", creditorii ţării.

Vineri, Grecia şi-a exprimat intenţia, prin intermediul ministrului său de Finanţe, Yanis Varoufakis, să se elibereze de sub tutela troicăi.

Grecia a anunţat însă că nu va încere încasarea, la 28 februarie, a unui cec de şapte miliarde de euro, reprezentând o nouă tranşă de împrumut, relansând speculaţiile privind riscul de a intra în incapacitate de plată.

Adoptând un ton mai conciliant după aceste declaraţii, Varoufakis a asigurat vineri seara la BBC: "Tot ce le cerem partenerilor noştri este să ne acorde câteva săptămâni pentru a ne pune la punct propuneri foarte gândite, foarte raţionale".

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă