25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialGrecia şi Malta cer statelor europene să se implice în problema imigraţiei

Grecia şi Malta cer statelor europene să se implice în problema imigraţiei

Grecia şi Malta au cerut, luni, Spaniei, Italiei şi Franţei să îi ajute pe imigranţii africani care ajung, cu precădere, în cele două ţări, transmite Mediafax

Cei doi şefi de guvern au convenit asupra faptului că imigraţia clandestină „este o problemă umanitară care necesită o soluţie europeană”, înainte de începerea summitului european de la Bruxelles, pe tema imigranţilor.

Citeşte şi: UPDATE. Un nou NAUFRAGIU în apropiere de insula Lampedusa: Cel puţin 50 de imigranţi au murit

„Imigranţii care ajung în Grecia sunt la fel de numeroşi ca grecii care sunt în şomaj, reprezentând o povară grea pentru ţara mea”, a afirmat în faţa presei din La Valletta premierul grec Antonis Samaras, la încheierea unei întâlniri cu omologul său maltez, Joseph Muscat.

„Frontierele noastre sunt şi cele ale Europei şi traficul de fiinţe umane nu încetează să bată la uşile noastre”, a adăugat Samarsa, care s-a întâlnit în cursul după-amiezii la Roma cu omologul său italian Enrico Letta, pentru a discuta pe acelaşi subiect.

Citeşte şi: Navă care transporta aproape 140 de imigranţi spre Italia, interceptată în largul Tunisiei

La Roma, Samaras a reiterat că imigraţia clandestină constituie „o ameninţare” deoarece ea subminează stabilitatea în Europa dar a pledat şi pentru tratarea acestui subiect cu „umanitate”.

Letta a asigurat, la rândul său, că Italia va fi „clară şi fermă” la viitorul consiliu european care va discuta despre imigraţie şi că va refuza o reuniune „superficială” pe această temă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă