3.7 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialGrecia paralizată de greve şi proteste

Grecia paralizată de greve şi proteste

Poliţia elenă a utilizat gaze lacrimogene împotriva participanţilor la acţiunile de protest faţă de planurile de austeritate ale Guvernului, relatează CNN, citat de Mediafax.

Guvernul de la Atena încearcă să adopte măsuri de reducere a bugetelor şi deficitelor, după ce a obţinut împrumuturi de 110 milarde de euro de la Uniunea Europeană (UE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).

Politia a declarat ca 17 demonstranţi şi doi poliţişti au fost răniţi în altercaţii, inclusiv unul protestatar, care s-a ales cu răni grave la cap. Numai astăzi au fost reţinute 24 de persoane. Astăzi în jur de 20 000 de protestatari au mărşăluit spre Parlament pentru a marca o grevă de 24 de ore cauzată de reducerile salariale şi creşterilor de taxe, despre care sindicatele afirmă că vor ştrangula economia. 

Atena a fost astăzi pustie, cu magazinele şi instituţiile publice închise. Litsa Papadaki, în vârstă de 60, o gospodină şi mamă a trei copii, prezentă la protestele organizate astăzi în centrul Atenei, a declarat: „E destul. Ne ucid pe noi şi pe copiii noştri!”

Nivelul dobânzii datoriei publice s-a stabilizat în Grecia, însă pieţele financiare susţin o restructurare pe termen lung a datoriei enorme de 327 de miliarde de euro. 

Dar, potrivit unor zvonuri, Grecia urmează să contracteze noi împrumuturi, în valoare de 60 de miliarde de euro.

Situaţia din această ţară membră a Uniunii Europene va fi unul dintre subiectele reuniunii miniştrilor de Finanţe, la Bruxelles, săptămâna viitoare.

 

Cele mai citite

Klaus Iohannis a votat, dar a refuzat să facă declarații

Elena Lasconi a venit cu prăjituri „fără blat” la secția de votare Președintele Klaus Iohannis a votat la ora 10:00, la Liceul Jean Monnet din...

Referendum în București: Care sunt cele trei întrebări esențiale la care ar trebui să răspundă locuitorii Capitalei

Pe 24 noiembrie, bucureștenii votează nu doar pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, ci și la referendumul inițiat de primarul general Nicușor Dan. Cele trei...

Klaus Iohannis a votat, dar a refuzat să facă declarații

Elena Lasconi a venit cu prăjituri „fără blat” la secția de votare Președintele Klaus Iohannis a votat la ora 10:00, la Liceul Jean Monnet din...
Ultima oră
Pe aceeași temă