Zbuciumul grecilor din aceste zile trebuie să devină semnal de alarmă pentru români. Multe dintre cauzele pentru care Grecia a ajuns în dificultate, pentru care grecii sunt văzuţi de unii “vinovaţii” Europei – chiar dacă alţii îi consideră eroi le putem regăsi pe malul Dâmboviţei. Politicieni iresponsabili şi politici publice impuse doctrinar le găsim la Atena dar le putem vedea şi la Bucureşti. Putem desprinde câteva lecţii.
Datoria publică
Auzim de ani buni un mesaj liniştitor venit din partea politicienilor noştri că România ar avea o datorie publică „doar” de 44 % din PIB, fiind – cu mândrie, se subliniază – a cincea naţie europeană din acest punct de vedere. Este însă doar o parte a adevărului, anume cea plăcută. Politici iresponsabile riscă să ne facă a ne trezi într-o bună dimineaţă datori, asemenea grecilor, fără a şti pe unde să scoatem cămaşa. În doar zece ani (aproximativ 1984-1994 ) datoria grecilor a ajuns de la nivelul de 40% din PIB, adică aproximativ cât are acum şi România, la 100% din PIB. În ţara noastră, tot în zece ani, anume 2004 şi 2014 datoria publică s-a dublat şi ea, de la 20% din PIB la 44% . Îngrijorează faptul că, asemenea grecilor, datoria s-a majorat inclusiv când am avut creştere economică. „În pofida creşterii economice robuste experimentate de economia Greciei, guvernele nu au reuşit să reducă deficitele bugetarte sub 3% din PIB conform Pactului de Creştere şi Stabilitate (…) din păcate Guvernele din perioada 2001-2009 nu au profitat de inflaţia mică şi au recurs la deficite fiscale de 6% din PIB crescând cheltuielile guvernamentale”, spune Georgios Kouretas, profesor de administrarea afacerilor la Universitatea din Atena.
Vă sună cunoscut? Sub bagheta premierului Călin Popescu Tăriceanu România a înregistrat în 2008, an de maximă creştere economică, un deficit bugetar de 5.9% din PIB, iar nimeni nu ştie cum au folosiţi banii. Mai recent premierul Victor Ponta a anunţat o listă de măsuri al căror impact bugetar va fi anul viitor 3% din PIB. Efectul? O creştere corespunzătoare a datoriei publice.
Creşterea economică
Să discuţi despre ponderea datoriei publice în PIB este doar o parte a problemei. O majorare a datoriei publice într-o economie în creştere poate fi mai suportabilă decât o menţinere a datoriei în condiţiile unui PIB în scădere. Aici zace şi problema grecilor, anume obligaţia lor de a plăti o datorie ce creşte zilnic din cauza dobânzilor dintr-o economie care se restrânge. “Cu cât debitorii plătesc mai mult cu atât mai mult ei datorează”, spunea în 1944 economistul american Irving Fisher cu trimitere la situaţia de criză din America acelor ani. Acum zicătoarea se aplică şi Greciei, spune Ashoka Mody, profesor de economie internaţională la Universitatea Princeton şi fost director în cadrul FMI. Toate calculele, toate afirmaţiile celor care susţin că grecii îşi pot plăti datoria se bazează pe calcule optimiste privind o viitoare creştere economică. Cum poţi însă creşte economia dacă taxele şi impozitele cresc la cererea creditorilor? “FMI a arătat acum clar (în ultima sa analiza asupra sustenabilităţii plăţii datoriei Greciei – n.red) că dacă o ţară are de plată aproximativ 4% din veniturile sale an de an în următorii 40 de ani, iar acea ţară are perspective slabe de creştere urmare a faptului că datoria afectează creşterea, atunci această datorie nu este sustenabuilă”, spune profesorul indicat.
Ceea ce trebuie românilor nu este doar un ochi deschis asupra datoriei publice, ci şi celălalt ochi deschis către creşterea economică. Cu cât o vom obţine mai repede iar aceasta va fi mai consistentă cu atât vom putea adopta mai repede Euro, o altă problemă a noastră.
Euro cu orice preţ?
Zona euro se dovedeşte a fi locul unde învingătorul ia totul. “Odată ce ai intrat în aceasta nu mai poţi ieşi fără o catastrofă. În adâncul sufletului şi fără sa spună, toţi regretă că au intrat în aceasta”, spunea în luna mai controversatul ministru de finanţe al Greciei, Yanis Varoufakis. Avertisment dat de cel păţit şi de care trebuie să ţinem seamă. Aşa cum arată acum, România ar fi victima perfectă. Banca Naţională, Guvernul ar trebui să calmeze nerăbdarea românilor de a avea Euro în buzunare cel puţin până la momentul la care România se va apropia cu PIB bine de media UE. În prezent, cea mai bine plasată regiune a ţării, cu excepţia Capitalei, are un PIB pe locuitor doar de 60% din media UE. Ieşirea din zona Euro legal nu este posibilă, Uniunea Monetară are caracter “ireversibil”, fapt stabilit de tratatele europene, spune profesorul de economie Aura Socol. “Faptul ca statele din estul Europei au reuşit să depăşească criza financiară mai uşor folosindu-şi cursul de schimb ar trebui să ridice serioase semne de întrebare, deoarece acest lucru nu a făcut altceva decât să evidenţieze rolul acestui instrument în astfel de situaţii. Instrument pe care un stat l-ar pierde odată ce ar adopta euro”, avertizează ea. Fără leu am deveni tot atât de captivi faţă de Banca Central Europeană pe cât este şi Grecia.
Socialismul elen
Una dintre greşelile Greciei ce pare a fi întâlnită şi în România priveşte etica socială, atitudinile cetăţenilor şi ale Guvernului faţă de antreprenoriat. De-a lungul anilor grecii au cerut şi au obţinut drepturi şi beneficii fără a chestiona fundamentele economice, sociale, morale ale cererilor lor iar guvernele ce i-au condus au răspuns de cele mai multe ori pozitiv. Profesorul Kouretas reaminteşte un studiu al Comisiei Europene din decembrie 2009, pe tema antreprenoriatului din Grecia, ale cărui concluzii au fost surprinzătoare. Intr-o proporţie mai mare decât în China comunistă grecii au apreciat că “antreprenorii se gândesc doar la propiul lor portofel” şi că “antreprenorii explotează munca altora”.
“Este o cosecinţă a politicilor duse de partide în ultimii 30 de ani ce au dus la creşterea peste măsură a sectorului public şi a salariilor oferite în acesta. Aceasta a determinat mulţi greci să caute angajare doar în sectorul public unde salariile nu sunt legate de productivitate”, consideră profesorul de economie. România nu este mai departe şi observăm riscuri similare. “Media câştigurilor brute lunare la bugetari, de 2.484 de lei, va fi (în 2015 – n.red.) peste cea din zona privată: 2.355 de lei”, nota în toamna anului trecut situl economica.net. Stimulente acordate bugetarilor precum bonuri de masă, vouchere de vacanţă, indexări constante ale salariilor cu inflaţia, prime de vacanţă sau ocazionale, protecţie legală sporită în faţa eventualelor abuzuri ale angajatorilor , comparativ cu salarii plătite cu întârziere în sectorul privat şi deseori fără plata contribuţiilor sociale sau medicale vor determina mulţi români să dispreţuiască asemenea grecilor munca la privat şi să se bată pentru un post la stat.
Negocierile cu instituţiile internaţionale
Ne place sau nu de controversatul ministru Yanis Varoufakis, grecii au avut parte în negocierile purtate cu troica de miniştri de Finanţe competenţi. Reamintim că Varoufakis este doctor în Economie, absovent al unei prestigioase universităţi britanice, profesor la mai multe universităţi europene şi din SUA. CV-ul urmaşului său nu este mai prejos. Euclid Tsakalotos este şi el şcolit la Oxford şi este profesor universitar. Singurul ministru român de Finanţe ce ar avea un profil cât de cât asemănător a apropiat a fost Ioana Petrescu. Din păcate însă aceasta s-a dovedit a fi depăşită de probleme precum angajamentele României faţă de UE şi definiţia MTO (Obiectiv pe Termen Mediu). Nu în ultimul rând, negociatorii greci nu au venit niciodată în faţa poporului să spună ”aşa ne cere FMI”. Lecţia trebuie bine învăţată de către guvernanţii noştri care ori de câte ori au vândut fabrici, companii energetice, resurse minerale sau bănci, fie că au tăiat salarii şi pensii, au luat tot timpul în braţe pe “Guvernul precedent este vinovat” sau “Aşa ne cere FMI şi CE”.
