Localitatea Ciumbrud din judeţul Alba nu este cunoscută doar pentru vinurile celebre existente aici, ci şi prin Ziua Rozelor, un adevărat campionat naţional al trandafirilor, care a fost organizat, sâmbătă, pentru a 11-a oară.
Producătorii de pe câmpul de trandafiri din Ciumbrud, alături de cei din tot judeţul Alba, şi-au prezentat comorile în faţa autorităţilor locale şi judeţene, dar şi în prezenţa ambasadorului Ungariei în România, Oszkar Fuzes. De altfel, zona în care a avut loc „olimpiada trandafirilor” a fost presărată în totalitate cu petale de trandafiri, iar organizatorii i-au distrat pe cei prezenţi şi cu numeroase activităţi, printre care cântece de fanfară, dansuri sportive şi culturale, picturi pe apă şi chiar o paradă a florilor. Inevitabil, au fost organizate şi concursuri între celebrele plante, iar familiile Molnar şi Csiki au câştigat secţiunile „Cea mai frumos împodobită bicicletă”, respectiv „La umbra unei pălării înflorate”.
Cea mai aşteptată probă a fost desemnarea celui mai frumos trandafir al anului, acolo unde soiul Grand Gala nu a avut rival. Ziua s-a terminat cu Balul Rozelor, dar şi cu un spectacol de operă asigurat de către teatrele de operetă din Bucureşti şi Budapesta.