19.7 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialGordon Brown: Restrictiile pentru muncitorii romani nu vor fi, deocamdata, ridicate

Gordon Brown: Restrictiile pentru muncitorii romani nu vor fi, deocamdata, ridicate

Restrictiile impuse muncitorilor romani in Marea Britanie nu vor fi, deocamdata, ridicate, deoarece sunt in acord cu normele UE, a declarat premierul britanic Gordon Brown, la sfarsitul discutiei cu premierul Calin Popescu Tariceanu, transmite Mediafax.

Seful Guvernului de la Londra a aratat ca modul in care muncitorii romani se implica in dezvoltarea economiei britanice este apreciat, dar ca fiecare stat are propria politica in domeniul fortei de munca, iar recentele masuri decise de autoritatile britanice in cazul muncitorilor romani si bulgari sunt in acord cu normele Uniunii Europene.

Brown a apreciat de altfel ca si Romania ar putea avea, in viitor, probleme similare in domeniul muncii de genul celor cu care se confrunta in prezent autoritatile britanice. El a precizat ca piata fortei de munca va constitui un subiect de discutie si la Consiliul European de la Bruxelles, din aceasta luna.

Aflat, miercuri, la Londra, premierul Tariceanu a cerut eliminarea restrictiilor la angajarea muncitorilor romani, aratand ca mentinerea unor astfel de interdictii poate incuraja "munca la negru" si nu reprezinta o solutie de rezolvare a problemelor pe piata muncii. Tariceanu a aratat ca, in conditiile in care cetatenii romani au dreptul la libera circulatie in Uniunea Europeana, este important ca si restrictiile la angajarea acestora sa fie ridicate. El a aratat ca acest principiu ar trebui respectat de altfel in toate statele membre UE in care exista interdictii similare pentru muncitorii romani.

Premierul roman a explicat ,totodata, ca autoritatile de la Bucuresti nu doresc sa incurajeze migratia fortei de munca din Romania, ci dimpotriva, cauta solutii pentru ca muncitorii plecati in strainatate sa revina in tara.

Guvernul de la Londra a anuntat, la sfarsitul lunii octombrie, ca va extinde, cel putin pana la sfarsitul anului 2008, restrictiile impuse cetatenilor romani si bulgari care vor sa munceasca in Marea Britanie. Autoritatile britanice au restrictionat accesul muncitorilor din Romania si Bulgaria inca de la aderarea celor doua tari la Uniunea Europeana, in ianuarie, ceea ce a reprezentat o schimbare a politicii "usilor deschise" adoptate de autoritatile britanice fata de alti est-europeni. Londra revizuieste anual aceste restrictii.

Potrivit dispozitiilor actuale, muncitorii cu slaba calificare din Romania si Bulgaria pot lucra in Marea Britanie conform unui sistem de cote, in industria de procesare a alimentelor si agricultura. In acelasi timp, imigrantii cu calificare superioara pot fi angajati pe un post numai daca acesta nu poate fi ocupat de un cetatean britanic.

Aproximativ 56.000 de imigranti polonezi si din alte state comunitare est-europene s-au inregistrat la oficiile britanice pentru forta de munca in perioada iulie-septembrie, cu 9.000 mai putini decat in acelasi trimestru din 2006.

Numarul muncitorilor romani si bulgari a scazut, de asemenea, de la 9.335, cati au sosit in perioada aprilie-iunie, la 7.455, in cel de-al treilea trimestru al anului 2007.

Ministrul Imigratiei, Liam Byrne, a declarat in urma cu doua saptamani ca este mult prea devreme pentru a evalua impactul afluxului de muncitori romani si bulgari pe piata muncii interne si din acest motiv Guvernul de la Londra a decis sa mentina restrictiile impuse la inceputul acestui an.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă