3.3 C
București
miercuri, 6 noiembrie 2024
AcasăSpecialGoogle renunţă la una din funcţiile CONTROVERSATE ale ochelariilor inteligenţi

Google renunţă la una din funcţiile CONTROVERSATE ale ochelariilor inteligenţi

Google Glass nu vor avea deocamdată funcţia de recunoaştere facială, care a stârnit opinii pro şi contra în faza de testare. Google a explicat că nu va include această aplicaţie în ochelarii inteligenţi înainte de a dispune de elemente solide de protejare a vieţii private, relatează Business Insider, citat de Mediafax.

Ochelarii inteligenţi sunt în prezent în faza de testare, fiind deja distribuiţi unor utilizatori selectaţi, în cadrul unui program numit Explorer.

„Am lansat programul Explorer acum aproape un an cu obiectivul ca oamenii să fie participanţi activi la conturarea viitorului acestei tehnologii, înainte de lansarea pe piaţă a produsului. V-am ascultat cu atenţie opiniile pro şi contra faţă de funcţia de recunoaştere facială. Aşa cum am spus de mai mulţi ani, nu vom introduce această funcţie în lipsa unor elemente solide de protecţie a vieţi private. În aceste condiţii, nu vom aproba o funcţie de recunoaştere facială, în acest moment”, a anunţat compania pe pagina sa de Internet.

Google Glass dispun de un ecran poziţionat chiar deasupra ochiului drept al utilizatorului, precum şi de o cameră video şi un microfon. Unele grupuri de protecţie a vieţii private şi-au exprimat îngrijorarea că purtătorii ochelarilor vor putea să fotografieze oameni fără consimţământul acestora.

Alţii au propus în schimb ca ochelarii să dispună de o aplicaţie de recunoaştere facială, astfel încât Google Glass să poată localiza automat prietenii.

Google nu exclude ca ochelarii să fie prevăzuţi în viitor cu funcţia de recunoaştere facială, dar surse apropiate situaţiei au arătat că ochelarii vor fi aduşi la nivelul altor produse care funcţionează cu sistemul de operare Android.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă