25.5 C
București
sâmbătă, 27 iulie 2024
AcasăSpecialGoogle marchează vineri proba de aruncare a greutăţii la Jocurile Olimpice de...

Google marchează vineri proba de aruncare a greutăţii la Jocurile Olimpice de la Londra

„Londra 2012 – aruncarea greutăţii” este titlul doodle-ului Google de vineri. Potrivit Realitatea.net, în aruncarea greutăţii, niciun bărbat nu a reuşit să câştige medalii de aur la două ediţii consecutive ale Jocurilor Olimpice din 1956 (performanţa americanului Parry O’Brien).

În concursul feminin, ultima astfel de performanţă îi aparţine rusoaicei Tamara Press, care şi-a apărut cu succes titlul olimpic în 1964.

Aruncare greutăţii este o probă cu reguli destul de simple. Bărbaţii trebuie să arunce cât mai departe o bilă de 7,26 kilograme, iar femeile una de 4 kg. Diametrul bilei, confecţionată din metal, este de 110-130 mm.

Cercul din interiorul căruia se aruncă greutatea are diametrul de 2,13 metri, iar atletul nu trebuie să păşească în afara acestuia.

Anul acesta, în cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra pot fi observate diferite tehnici de aruncare a greutăţii. În timp ce unii sportivi îşi iau elan normal, punând un pas în faţă şi aruncând, cei mai mulţi aleg un elan dobândit prin rotaţia corpului.

În 2008, titlurile olimpice la aruncarea greutăţii au fost cucerite de polonezul Tomasz Majewski şi de neo-zeelandeza Valerie Vili. Recordul mondial la aruncare greutăţii este de 23,12 metri la masculin şi 22,63 metri la feminin. Ambele recorduri sunt vechi de peste 20 de ani.

Cel mai bun aruncător cu greutatea din România este Gheorghe Guşet, acum retras din activitate. Cea mai bună aruncare a lui Guşet a măsurat 21,04 metri şi a fost reuşită în februarie 2006 la Bucureşti.

Guşet s-a retras în 2008m din cauza unei afecţiuni la rinichi. Un transplant de rinichi efectuat în octombrie 2008 a fost efectuat cu succes.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă