„Golanii” din toata tara vin la Bucuresti

Nemultumirile opozantilor regimului Iliescu s-au intetit dupa refuzul autoritatilor de a demara un dialog cu reprezentantii manifestantilor din Piata Universitatii. Data de 8 mai 1990, cand Iliescu a refuzat sa discute cu liderii organizatiilor independente din piata, a fost inceputul unei noi etape a demonstratiei anticomuniste. Din ce in ce mai multi intelectuali, oameni de cultura, reprezentanti ai societatii civile au venit alaturi de manifestanti exprimandu-si solidaritatea cu acestia. Sute de personalitati s-au adresat celor din piata, de la balconul Universitatii exprimandu-si dezaprobarea fata de actiunile guvernului provizoriu, ale FSN-ului, fata de atitudinea aroganta a presedintelui Consiliului Provizoriu de Uniune Nationala.

Numarul celor intrati in greva foamei a inceput sa creasca considerabil. Actiuni de greva a foamei, mitinguri si manifestatii de solidaritate cu „golanii” si „huliganii” de la Bucuresti aveau sa se desfasoare in majoritatea judetelor tarii, spre disperarea conducerii provizorii a tarii, a FSN-ului. Prin intermediul unicului post de televiziune, a radioului de stat si a ziarelor aservite puterii, s-au lansat o serie de campanii murdare, de denigrare a unor importanti oameni de cultura care-si exprimasera public dezaprobarea fata de modul in care cei aflati la putere se manifestau. Se tipareau afise si fluturasi, se distribuiau gratuit ziare ale FSN in care reprezentantii opozitiei erau prezentati ca „contrarevolutionari” sau „agenti straini care erau platiti sa destabilizeze fragila democratie”.

Din ce in ce mai multi grevisti ai foamei

„Greva a inceput imediat dupa prima ocupare a pietei. Dupa vreo doua zile am sosit acolo. L-am contactat pe detinutul politic Octavian Radulescu. Dansul ii cunostea mai bine pe grevisti, era acolo de la bun inceput. M-am oferit voluntara sa-i ajut, sa le dau un sfat, sa fiu alaturi de ei, sa le explic ce trebuie facut. Am discutat cu ei. Nu erau foarte multi la inceput. A ramas sa-i mai vizitez si in zilele urmatoare. Numarul lor a crescut foarte repede si vizitele au ajuns zilnice”, povesteste dr. Camelia Doru, medic reanimator-anestezist care a acordat asistenta medicala grevistilor foamei pe toata durata manifestatiei. Despre cum a decurs protestul celor aflati in refuz de hrana, dr. Camelia Doru isi reaminteste: „Au fost si alti medici, un medic generalist, Dragos Nicolescu, si alti cativa colegi care veneau mai rar, fiecare cum apuca, cateva zile, o saptamana. Fiecare ne ajuta cum putea. Cam pe toata durata grevei, de la inceput pana la sfarsit, a fost si psihologul Alexei Sorescu, de la Spitalul de Urgenta. A mai fost un coleg de-al nostru, tot reanimator, doctorul Nutu de la Fundeni. Grevistii au fost multumiti de noi, s-a stabilit o relatie clara de incredere, lucrurile au mers foarte bine. Ii trimiteam pentru analize la Spitalul de Urgenta (Floreasca) si la internare isi luau o glicemie la urgenta, chiar si pe parcurs, cand vedeam la glucometre valori mai scazute, ii trimiteam pentru confirmare tot la laboratoarele de la urgenta. Toata munca noastra se facea pe baza de voluntariat, nu am actionat acolo oficial, trimisi de autoritatile sanitare”.

Studentii, impotriva totalitarismului

Dupa esuarea dialogului cu autoritatile, Conventia Organizatiilor Studentesti din Timisoara a lansat un apel pentru continuarea actiunilor in favoarea democratiei: „In vreme ce pentru voi libertatea a incetat sa mai reprezinte un ideal amenintat sau un tel indepartat, exista in lume pete in care totalitarismul nu a fost eradicat. Una dintre acestea se numeste Romania.
Studentii Timisoarei si, la chemarea lor, studentii Romaniei, nu s-au ridicat pentru a sprijini un partid politic sau altul, o ideologie de stanga sau de dreapta. Noi ne-am ridicat impotriva abuzurilor fara numar, impotriva incalcarii drepturilor omului de catre servitorii birocratiei de stat (mostenita integral de la regimul ceausist), incepand cu cei mai marunti si sfarsind cu insusi presedintele Ion Iliescu.
Va cerem voua, colegi ai nostri de pretutindeni, sa ne sprijiniti moral prin denuntarea situatiei dramatice in care ne aflam si prin demascarea adevaratelor intentii ale celor care, in spatele mastii democratiei, incearca reanimarea totalitarismului in Romania. Fara sprijinul vostru, propaganda neocomunista va sfarsi prin a convinge lumea civilizata ca neodictatura care se construieste in Romania este splendida democratie”.
Cu unele mici exceptii, majoritatea organizatiilor studentesti din tara s-au alaturat colegilor de la Liga Studentilor. Zeci de studenti din alte localitati au venit la Bucuresti si au ales sa manifesteze in Piata Universitatii pana in ultimele zile.

Actiuni impotriva demonstrantilor

In Bucuresti, dar mai ales in provincie, reprezentantii FSN-ului au inceput distribuirea de materiale de propaganda impotriva demonstrantilor din Piata Universitatii. Prezentam continutul unui fluturas distribuit muncitorilor la intrarea in fabrici: „Demonstratia asa-zisilor studenti din Piata Universitatii este dirijata si finantata de Corneliu Coposu si Ion Ratiu, de reprezentantii partidelor istorice care atenteaza la democratia instaurata dupa revolutia romana din decembrie 1989. Nu va lasati pacaliti! Actiunile in forta, sfidarea ordinii de drept nu pot avea sorti de izbanda. Luati atitudine impotriva actiunilor profund nedemocratice si periculoase care pot distruge ceea ce cu greu am reusit sa cladim dupa caderea regimului ceausist”.
Si in unele centre universitare au fost ditribuiti fluturasi care indemnau studentii sa nu mai participe la manifestatia de la Universitate: „Studenti! Manifestatia din Piata Universitatii nu are nimic in comun cu miscarea studenteasca. Actiunile destabilizatoare sunt dirijate de Ion Ratiu si conducatorii unor partide precum PNT si PNL. Asa-zisii manifestanti sunt platiti pentru a destabiliza democratia din tara noastra. Nu va lasati influentati de cei care se autointituleaza lideri de opinie si flutura stindardul unei pretinse democratii importate de aiurea. Nu acceptati ca libertatea si democratia castigate prin jertfa tinerilor nostri la revolutia din decembrie 1989 sa fie terfelite in mizeria unor demonstratii care nu au nimic in comun cu studentimea”.

Delegatia Pietei Universitatii

Reprezentantii delegatiei Pietei Universitatii au tinut o conferinta de presa in Aula Facultatii de Drept, in care au explicat ceea ce s-a intamplat la CPUN, cand ar fi urmat sa aiba loc „dialogul” cu presedintele provizoriu Ion Iliescu. Neacceptarea mass-media la discutii a fost considerata de catre reprezentantii pietei ca o obstructionare a dialogului. Mai mult, aroganta lui Ion Iliescu a pus capac la toate. Desi fusese preconizat un dialog, Iliescu a atentionat ca el „asteapta de 35 de minute delegatia in audienta”.
Din delegatia Pietei Universitatii prezenta la conferinta de la Drept au facut parte: Marian Munteanu, presedintele Ligii Studentilor; Cornel Feroiu, presedintele Grupului Independent pentru Democratie; Lucian Mihai, juristul GID si membru al Asociatiei „21 Decembrie 1989”, si Alexandru Nancu, presedintele Asociatiei „21 Decembrie”. Din partea Grupului de Dialog Social a fost invitat Stelian Tanase.
In cadrul intrunirii care nu a mai avut loc cu ex-presedintele Iliescu, reprezentantii Pietei Universitatii urmau sa prezinte revendicarile din programul manifestatiei (aplicarea prevederilor Proclamatiei de la Timisoara; abrogarea Decretului-lege 473/1977 si scoaterea TVR de sub controlul Guvernului; retragerea in mod public a etichetarilor defaimatoare facute la adresa demonstrantilor; demiterea ministrului de Interne si a adjunctului acestuia; prezentarea adevarului despre evenimentele din revolutie) pentru a fi luate in discutie in cadrul sedintei CPUN de a doua zi, 9 mai '90.

Gheorghe Zamfir: „Ultima noastra ocazie de a ne elibera din gheara comunismului”

Piata Universitatii, 8 mai 1990. Sosit direct din Franta, de la Paris, maestrul Gheorghe Zamfir s-a adresat, de la balconul Universitatii, zecilor de mii de manifestanti: „Dragii mei, iubitii mei, am venit sa va asigur ca sunt alaturi de voi cu tot sufletul, cu toata inima si cu tot trupul. Am venit stiind ca tara se afla intr-un moment important, unul dintre cele mai importante ale istoriei ei. Sunt cu toata inima alaturi de voi. Nu putem ca dupa doua mii de ani de jug, de suferinte si de lacrimi sa ne mai lasam calcati in picioare si de data asta. Trebuie sa ne dam seama ca aceste zile pe care le traim acum constituie ultima noastra ocazie de a ne elibera din gheara comunismului. Am purtat stindardul romanesc pe toate meridianele lumii. Am plans impreuna cu voi, acolo unde lacrimile au stiut sa spuna lumii intregi jalea poporului roman. Nu putem, dupa atata jug si suferinta, sa ne mai lasam calcati in picioare si de data asta”.
Manifestantii din piata au solicitat naistului Gheorghe Zamfir, la sfarsitul discursului, sa faca demersuri pentru ca cele ce se intampla in „Zona libera de neocomunism” sa fie aduse la cunostinta opiniei publice. S-a strigat: „Du-te la TVR si ajuta-ne!” Maestrul a raspuns manifestantilor ca va incerca sa apara la postul public de televiziune (singurul la acea vreme, aflat in directa subordine a conducerii FSN) si va vorbi despre protestul anticomunist al zecilor de mii de oameni din centrul Capitalei.

Grevistii aveau hipoglicemii severe

Dr. Camelia Doru, reanimator-anestezist, a asigurat asistenta medicala grevistilor foamei din primele zile ale protestului si pana in data de 13 iunie '90: „Grevistii foamei aveau incredere in noi. Le-am facut foi de observatie. Eu, fiind reanimator, i-am tinut sub observatie, in piata, la fel cum faceam la spital, cu foaie de observatie, cu cantarire, cu urmarirea zilnica a glicemiei si asa mai departe. Ei au avut asistenta medicala asigurata permanent din partea noastra. Cand starea grevistilor a devenit destul de grava, multi cu hipoglicemii severe, am anuntat Ministerul Sanatatii, care mai trimitea din cand in cand o salvare ca sa vada ce se intampla acolo. Doctorul Radu Dop, care era medic adevarat, chirurg (ocupa pe atunci o functie importanta in Ministerul Sanatatii), si-a dat seama de situatie si s-a alarmat. Glicemiile grevistilor foamei, care se faceau chiar la Spitalul de Urgenta, aveau valori foarte mici, extrem de scazute, cu care noi nu prea ne intalnim in practica de zi cu zi. Din acel moment a fost trimisa o ambulanta care sa stea permanent in piata, la grevistii foamei. Au existat cazuri cand a fost necesara internarea unora dintre cei care faceau greva foamei, cand starea de sanatate a acestora s-a inrautatit considerabil”.
Medicii care au asigurat asistenta medicala pentru grevistii foamei o faceau din voluntariat. Materialele medicale, medicamentele au fost asigurate in cea mai mare parte din donatii particulare, de la persoane fizice si uneori de la asociatii umanitare.

„Sa-i lasam sa nu manance, ca e democratie”

Un grup de membri ai Asociatiei „Dialog Piatra Neamt”, afiliata la Alianta Nationala pentru Proclamatia de la Timisoara, a declarat, la data de 1 mai 1990, greva foamei. Actiunea fusese demarata din solidaritate cu „golanii”, cu cei denumiti „huligani” de catre guvern. Ioan Rosca, presedintele asociatiei, a relatat intr-un articol publicat in 1995 despre atmosfera acelor zile: „Ne-am asezat in fata turnului. Nu spuneam nimic. Pe pancarte scria: „Libertatea nu se acorda!”; „Vesnica recunostinta eroilor!”; „Solidaritate cu „golanii” bucuresteni”; „Greva foamei”. Pe piept ne pusesem cate un ecuson cu profesia fiecaruia.
Prima dupa-amiaza a decurs oarecum linistit. Au venit chiar tineri care si-au manifestat simpatia. Au aparut, de asemenea, figuri ciudate. In recunoastere probabil, pentru ca s-au rezumat sa se uite si sa injure de la distanta, la plecare… A mai venit si o precupeata, cu o plasa cu borcane goale, pe care le-a invartit indelung pe la capurile noastre, injurandu-ne pitigaiat. Dar, in general, a fost acceptabil. A doua dimineata insa, a inceput infernul.
Cetateni din ce in ce mai numerosi, din ce in ce mai hotarati, din ce in ce mai agresivi au inceput sa ne admonesteze. Nu ne intreba nimeni ce vrem. Stiau, se pare…: „Ce vrei, ma barbosule, pastele ma-tii de bandit, ce nu-ti cauti de treaba ta?!”; „Pe dracu' inginer, e un borfas din gasca lui Ratiu; l-au parasutat aici sa-si bata joc de orasul nostru”; „Ce cauti aici, curvo, n-ai unde sa faci trotuarul in alta parte?!”; „La munca, putorilor, lasati destabilizarea oamenilor cinstiti!”; „De ce nu mancati, animalelor, nu va place salamul nostru, vreti sa nu mai avem cu totii ce manca?!”; „Spurcati turnul lui Stefan, nelegiuitilor!”; „Cine le-a dat voie la destrabalatii astia sa se aseze aici? Asta e loc public!”; „Carati-va acasa si nu mancati cat poftiti!”; „Ce ai, ma, cu Iliescu, lasa ca-ti arat eu golan!”; „Astia-s de la Timisoara, i-a trimis aia sa provoace varsare de sange!”” (…) In provincie, la acea data abuzurile autoritatilor erau mult mai numeroase decat in Capitala, iar manipularea oamenilor, prin intermediul unicului post de televiziune, mult mai evidenta. Ioan Rosca povesteste despre atitudinea concitadinilor sai: „In acest timp, cei cativa oameni ai nostri, dispersati in multime, incercau sa linisteasca spiritele. Din cauza confuziei, nu au avut probleme. Ba chiar, cand se putea, strecurau cate un adevar: „Sa-i lasam sa nu manance, ca e democratie”; „Au si cei de la Timisoara dreptate, le datoram libertatea!”; „Poate ca oamenii astia nu protesteaza degeaba”; „Televiziunea ne minte!”… De asemenea, cativa distribuiau „o anumita presa” (ziarele „Timisoara”, „Romania libera”). Mergea destul de bine cu rascoleala: venea foarte multa lume, majoritatea stergand-o prudent, dupa cateva schimburi de cuvinte. Au venit si cativa dintre profesorii mei de la Liceul Petru Rares (le multumesc!). Erau cei mai renumiti profesori de matematica ai judetului. Au incercat sa ma prezinte multimii. Putin a lipsit sa nu ia bataie. Au trebuit sa fuga”. Dupa cateva zile, din cauza presiunilor autoritatilor locale, grevistii foamei din Piatra Neamt isi vor muta protestul la Bucuresti, in Piata Universitatii.