Astazi, la Poznan, in vestul Poloniei, are loc marcarea simbolica a 50 de ani de la revolta muncitoreasca din 28 iunie 1956, care se inscrie in sirul revoltelor impotriva comunismului in Europa de Est.
Evenimentele de atunci au urmat insurectiei din 1953 din Berlinul de Est, au precedat cu cinci luni revolta armata din Budapesta, din 1956, fiind randul Pragai de a se ridica, in 1968, impotriva comunismului impus de Uniunea Sovietica.
Toate aceste revolte au fost reprimate in sange, fie de catre regimurile comuniste locale, fie direct de Moscova. Dar fiecare dintre ele a deschis intr-un mod propriu brese in gheata sovietica, reprezentand referinte ale miscarilor ulterioare de opozitie, pana la caderea comunismului in Est, in 1989.
Festivitatile de la Poznan, la care participa cinci presedinti ai popoarelor care au sfidat comunismul sovietic, au debutat ieri prin depunerea de flori la placa comemorativa ce aminteste de participarea muncitorilor de la Intreprinderea de comunicatii din oras la manifestatiile si luptele de acum o jumatate de secol. Asa cum declara viceprimarul orasului, „Poznan s-a ridicat din genunchi, cerandu-si dreptul la o viata demna. Oamenii au cerut dreptul la munca, la paine, dar, mai presus de orice, la demnitate si libertatea patriei”.
In dimineata zilei de 28 iunie 1956, muncitorii Uzinei de motoare „Stalin” (astazi Cegielski) au intrat in greva, lucru de neconceput in regimul proletar, si au luat drumul prefecturii. Multimea crestea cu fiecare minut, pe strazi adunandu-se peste 100.000 de persoane. Protestatarii au atacat sediul politiei politice, au dat foc tribunalului si parchetului, au deschis portile inchisorii municipale si au eliberat circa 250 de prizonieri. Autoritatile au decis interventia in forta, au trimis detasamente ale armatei si politiei, 300 de tancuri de asalt si vehicule blindate pentru a „pacifica” orasul. S-a deschis focul asupra demonstrantilor, revoltele soldandu-se cu circa 100 de morti si peste o mie de raniti.
Potrivit istoricilor, urmarea a fost ca in octombrie, la Varsovia, stalinistii duri au fost nevoiti sa cedeze puterea lui Wladyslaw Gomulka, un comunist polonez mai „liberal” decat predecesorii sai formati la Moscova.
